XG750R este noul modelul pentru flat-track cu care Harley-Davidson s-a prezentat week-endul acesta la un concurs din campionatul american. Acesta îl va înlocui pe XR750, introdus de firma din Milwaukee acum 44 de ani.
Concursurile de flat-track au o istorie ce ne trimite la perioada interbelică. În 1924 aveau loc primele evenimente, iar în 1932 Asociația de Motociclism din America (AMA) a înființat clasele și regulile campionatului. În principiu, cursele de flat-track de desfășoară pe un circuit oval neasfaltat, unde virajele se iau prin derapaj controlat. Motocicletele au frână numai pe roata din spate. Peste o jumătate de secol, în aceste concursuri, numai Harley-Davidson a dominat clasamentele. Abia prin anii 1970 au început să fie importate motocicletele japoneze.
Echipa de uzină Harley-Davidson Screamin’ Eagle a introdus ieri, pe 29 mai, cu ocazia AMA Pro Flat Track Springfield Mile din Illinois, modelul XG750R. Este o avanpremieră, urmând ca pe 2 iunie, la ESPN X Games, motocicleta să fie prezentată în detaliu. Are un motor Revolution X cu doi cilindri în V și injecție, de 750 cmc, care se găsește și pe Harley-Davidson Street 750 (vezi testul realizat de echipa Pe Motoare). Asupra acestui motor au fost operate modificări pentru a face față cerințelor de concurs. Atât motorul, cât și cadrul, au fost preparate de Vance & Hines Motorsports, partenerul Harley și pentru alte tipuri de concursuri.
Actualul model cu care Harley-Davidson participa la cursele de flat-track, XR750, a fost introdus în 1972. “După zeci de ani încununați de succes pentru XR750, am știut că e timpul să dezvoltăm o nouă generație Harley-Davidson care să se impună într-unul din cele mai spectaculoase sporturi cu motor”, a declarat Kris Schoonhover, managerul departamentului de curse de la Harley.