Yamaha va prezenta noua generație a supersportivei R6 la salonul Intermot – Koln, pe 4 octombrie. Sau cel puțin așa înțelegem din ultimul teaser lansat de Yamaha pe rețelele de socializare.
După lansarea noului R1, după prezentarea unui R3 și a unui R125, a venit timpul pentru un upgrade în clasa medie – supersport. Yamaha este pe cale să prezinte noul R6.
Desigur, deocamdată n-avem nimic oficial, doar presupuneri. Dar care sunt destul de bine întemeiate. Ne bazăm pe două lucruri: sunetul motorului din clipul de prezentarea (urechea ne spune că e un 4 în linie) și timing-ul. Toate celelalte R-uri au fost lansate prea recent ca să apară versiuni noi.
Vestea că Yamaha a dezvoltat o nouă sportivă de clasă medie ne bucură peste măsură. Clasa supersport a fost, în ultima vreme, neglijată de marii constructori. Cu toții au investit tot ce aveau în superbike-uri de 1.000 de cmc, iar motocicletele de clasă medie au rămas în urmă din punct de vedere tehnologic. Ba mai mult, modele clasice precum Honda CBR600 ies din producție din cauza normelor Euro IV.
Vom afla, cu exactitate, despre ce e vorba la Intermot – salonul moto de la Koln – unde vom fi și noi prezenți. Până atunci, însă, vă lăsăm să ascultați muzica noii motociclete Yamaha din gama R.