Tiberiu Troia: Luam 30 de starturi pe an. Astăzi este mult entuziasm, dar foarte mult amatorism

Dacă te întinzi la povești cu Tiberiu Troia, nu-i de ajuns o cursă de anduranță ca să-ți spună cum era motociclismul de acum 30 de ani. Iar regula rămâne valabilă și când discuția se mută la motociclismul românesc de azi, așa cum e el, plin de „entuziasm, dar și de mult amatorism“. Motociclism pe care Troia îl observă cu ochiul experimentat, muncit în 20 de ani de circuit.  Multiplu campion național de motociclism viteză în anii ’80 și ’90. 50 de curse câștigate și 250 în care a participat. Enciclopedie de informații despre motociclismul viteză și comentator World Superbike. Cam așa arată, pe scurt, CV-ul lui Tiberiu Troia, un om cu diplomă de arhitect și mentalitate de sportiv, călit în motociclismul de acum ’30 de ani. Tiberiu Troia a început să alerge la sfârșitul anilo ’70 și a mers pe Mobra, pe tot felul de socialiste și apoi pe Yamaha, alături de care și-a încheiat cariera competițională. Spune că nu-și amintește să fi fost vreo clasă  la care n-a participat și, dac-am așterene toate poveștile din acele vremuri pe site, ne-ar crește dioptriile la ochelari până să terminăm tot de citit. Cu ce erau diferite cursele din anii 80 față de cele de astăzi? Atunci motociclismul era mult mai popular, deoarece competițiile se desfășurau pe trasee stradale. După care au evoluat la aeroporturi și, într-un fel, a însemnat de fapt o involuție pentru că imediat s-a pierdut marele public. A devenit repede un sport eprubetă, iar acum este un sport care, practic, nu mai are spectatori. 

1979 Bucuresti Pipera – Toboc, clasa 175cc după start

Cât de competitive erau cursele acelei perioade? Erau mai competitive decât astăzi pentru că, începând din 1984 s-au format loturi naționale. Și atunci toate țările socialiste își trimiteau cei mai buni piloți la competițiile internaționale. Lotul național era format din echipe a câte patru piloți și atunci erai sigur că cei patru prezenți din Cehia, Ungaria, Polonia, Germania, Cuba, Rusia și așa mai departe sunt cei mai buni piloți din țările lor. În acest moment nu mai este posibil să alcătuiești un lot național din nici una dintre țările despre care vorbeam pentru că au apărut alte interese, sunt mult mai multe competiții, iar piloții buni sunt împrăștiați în mai multe competiții. Astfel, cei pe care îi întâlnești nu sunt neapărat cei mai buni din țara lor, ci cei care și-au permis sau cei care au ales să participe la startul acelei competiții.

Clasa 250cc – Oradea, 22.iunie cu Bella Gabor

Câte curse erau atunci în campionat? Un sezon normal pe vremea noastră avea în jur de 17 etape. Și pentru că atunci alergam la două clase, asta însemna că luai într-un sezon peste 30 de starturi. În competițiile actuale, și iarăși mă refer la sportivii români, nici una nu are mai mult de cinci-șase starturi. Asta înseamnă că un pilot din anii de acum trebuie să participe cel puțin cinci-șase sezoane ca să prindă 30 de curse pe care noi le făceam într-un singur an. Era un efort extraordinar de mare, dar munceam numai pentru asta. Se muncea 365 de zile pe an, fără nici un fel de exagerare, se muncea indiferent de Paște sau de Crăciun. Munceam zilnic între 8-12 ore ca să participăm la aceste 30 de starturi pe an. Era un efort extraordinar și să nu uităm că erau mari probleme tehnice pentru că nu aveai de unde să-ți cumperi piesele. În România nu exista nimic. Nu puteai să le aduci de afară din cauza faptului că puteai fi suspectat că ai legături cu Occidentul, prostii din acestea politice. Iar acest fapt ne împiedica să ne cumpărăm piesele și atunci trebuia să le producem singuri. Ce piese ați fost nevoit să construiți? Produceam cilindrii, chiulase, etriere de frână, discuri de frână, furci de față, amortizoare de ghidon, cadre. Foarte multe motociclete erau construite de la 0. Singurele componente pe care nu le puteai face în România erau roțile. Motivul era faptul că nu existau echipamentele necesare pentru a le construi. Dar cu toate acestea s-au făcut niște roți, dar pentru că nu au fost foarte bune, a trebuit să le cumpărăm. Le cumpăram de la colegii din Rusia care și le făceau în uzine și erau mai bune ca cele românești.

Echipa României, clasa 250cc, la Cupa Prietenia – Cuba, martie 1988

Cum vedeți sportul și sportivii de astăzi? Este mult entuziasm, dar foarte mult amatorism. Am fost la destul de multe curse la care au participau piloți români. De toate felurile, din mai multe competiții, și din Campionatul Național și din cupele private. Foarte mult amatorism. Doar piloții care au fost crescuți în Campionatul Național, sunt vreo doi-trei, fac profesionist acest sport.

Astăzi este mult entuziasm, dar foarte mult amatorism

Cel care cu siguranță este un profesionist și întotdeauna o face cum trebuie este Ionuț Pascotă. Nu e de mirare pentru că el este la a treia generație de piloți și a fost crescut de mic în spiritul respectului Campionatului Național. Este foarte important să știi să-ți respecți singura competiție națională omologată de Federația Internațională de Motociclism. Cu ce este diferit de ceilalți piloți Ionuț Pascotă? La una din ultimele curse la care am fost împreună, la Slovakia Ring, cursă la care el a venit pentru antrenament, a fost singurul pilot din padoc care venise cu scule la el pe care mulți din ceilalți piloți care au service-uri moto nu le au nici măcar acasă. El a venit cu presa de arcuri pentru amortizor și în boxă și-a schimbat singur arcurile. A schimbat arcurile ca să încerce să îmbunătățească setările motocicletei. În rest, nu sunt prea mulți profesioniști. M-a impresionat încă o chestie extraordinară la el. Ajunsese să scoată un timp foarte bun pe circuitul respectiv, tatăl care era acolo la cursă i-a spus „Gata! Acum potolește-te că ai scos un timp bun,” dar el spune „Nu, tată. De acum începe bătălia. Acum începe lupta ca să cobor fiecare zecime în jos.” Acesta este spiritul. Așa se face.

1995, clasa SuperBike – Tiberiu Troia și Yamaha YZF750SP

Ce credeți despre alipirea Romanian Superbike – Campionatul Național de Viteză? Nu știu. Să vedem dacă este posibil, deoarece Campionatul Național este desfășurat sub egida Federației Internaționale de Motociclism și trebuie să respecte legislația actuală. În RoSBK acum, chiar dacă este o competiție foarte populară, nu se respectă una dintre cele mai importante aliniate a legii sportului. Și anume că toți participanții trebuie să fie afiliați unei organizații, unei asociații, unui club sportiv. Se presupune că dacă faci parte dintr-un club, cineva răspunde de tine, cineva te îndrumă, te verifică, te trimite la o vizită medicală, și din punct de vedere medical poți să participi la o astfel de competiție. În ultimii trei ani, au fost două accidente mortale. Întâmplător niciuna cu un pilot român. Și cel puțin unul dintre ei a avut probleme cardiace. Pilotul acela nu avea voie din punct de vedere medical să participe la această competiție, dar pentru că nu era legitimat la nici un club, nimeni nu-i făcuse o verificare medicală cap-coadă la centrul de medicină sportivă. Ca să eviți o astfel de situație, sportivul trebuie să fie supravegheat și verificat. În acest moment toată lumea vine, plătește taxa de participare, cum se întâmplă peste tot, și participă. Așa se întâmplă în toate țările din vest, în Elveția, Austria, Germania, sunt competiții similare RoSBK-ului, dar aceea este una, iar Campionatul Național este altceva.

Pascotă a fost învins de doi piloți austrieci de vreo 45 de ani care lucrau la căile ferate.

La aceste track days, organizate în țările dezvoltate și organizate de firme specializate, nu au voie să participe sportivii care au fost vreodată legitimați și cursele sunt extraordinar de spectaculoase. Am avut ocazia să asist la câteva astfel de curse, iar la una dintre ele a participat și Pascotă, iar din primele două ture și-au dat seama că a fost legitimat. Organizatorul a venit la boxă, ne-a întrebat dacă a fost legitimat și ne-a spus că poate să alerge, dar nu punctează în clasament. Pascotă a participat și a ieșit pe locul trei. A fost învins de doi piloți austrieci de vreo 45 de ani care lucrau la căile ferate.

1985 – Harley-Davidson Aermacchi 250cc – Turnu-Severin, cu Grosu (Anastase Irimia – Dorr)

Ce pilot din România credeți că ar face față în World Superbike dacă ar avea materialul potrivit? Ar face față, în sensul că la anumite clase doi-trei piloți din România ar putea să se claseze pe undeva pe la mijlocul clasamentului. Mai sus nu. Este imposibil pentru că cei care sunt prezenți acolo se antrenează serios. Nu spun că românii nu au talentul necesar, dar nu au cum să se antreneze. Care sunt cei trei piloți care s-ar putea clasa la jumătatea clasamentului? La egalitate cred că sunt Ionuț Pascotă și Robert Mureșan, îmi este greu să fac o departajare între ei pentru că amândoi sunt foarte talentați. Ionuț este mai antrenat, dar se pare că Robert, fiind puțin mai tânăr, vine tare din spate și sunt circuite pe care merge mai bine. Și Cătălin Cazacu merge foarte bine și mai sunt cel puțin vreo doi piloți care nu sunt cunoscuți, de vreo 17-18 ani. Vin tare din spate, nu știu însă dacă vor avea material de competiție, dar sunt foarte foarte talentați. Ne lovim de aceeași problemă financiară. În rest nu văd alți piloți care să poată alerga la vârf. Sunt apropiați ca valoare, dar nu suficient cât să intre în jumătatea clasamentelor internaționale.   Palmares sportiv Tiberiu Troia: 1978 – Campion Daciada (50cc începători) – loc 3 – 50cc începători – CN – loc 1 – 50cc începători – Cupa Bihorul – loc 2 – 175cc – Cupa Bihorul 1979 – loc 3 – 175cc – CN 1981 – Vice Campion Național – 50cc 1984 – Vice Campion Internațional al României – 250cc echipe – loc 3 – 250cc – Internațional – Cupa Bihorul 1985 – Vice Campion Internațional al României – 250cc (norma de Maestru al Sportului) 1987 – loc 2 – 250cc – Internațional – Cupa Bihorul 1988 – Campion Național Echipe – 250cc – loc 3 – 250cc echipe – Cupa Prietenia – Cuba 1989 – Campion Național Individual – 125cc – Campion Național Individual – 250cc – Campion Național Echipe – 125cc – Campion Național Echipe – 250cc – Campion Absolut – loc 3 – 250cc Individual – Cupa Prietenia – Timișoara (norma de Maestru al Sportului îndeplinită a doua oară) 1990 – Campion Național Individual – 125cc – loc 3 – 250cc – CN – Campion Național Echipe – 125cc – Campion Național Echipe – 250cc – Campion Absolut 1993 – Vice Campion national – 250cc – loc 4 – 250cc – Campionat Balcanic (norma de Maestru al Sportului indeplinita a treia oara, cand mi-a fost acordat titlul) 1995 – Campion Național – SuperBike 1996 – loc 3 – Superbike – CN 1998 – Vice Campion Național – 250cc Maestru al Sportului Câștigător de 12 ori al Cupei FRM cu echipa Ales Sportivul Anului în 1989 și 1990 Între 1978-1998 – peste 250 curse, din care 50 victorii

Foto: arhiva personală Tiberiu Troia