Peter Gagyi este un campion aparte. A trecut prin aproape toate disciplinele acestui sport, cucerind titlu dupa titlu la fiecare dintre ele. Un interviu cu Peter Gagyi este ca o cursa de supermoto, disciplina unde targu-mureseanul are opt titluri de campion national: ritm nebunesc, schimbari bruste de directie, surprize la tot pasul…
Peter, i-ai ținut constant în priză pe fanii motociclismului. Participări la curse, podiumuri europene la super-moto, o retragere din competiții care nu prea a fost retragere, pentru ca ai arătat că încă mai poți câștiga curse, chiar daca alergi de placere, organizarea unei curse de iarna, pe gheața râului Mureș…
Ice Racing pe râul Mureș va fi cu siguranta, fiti pe faza! Autoritatile din Mureș sunt alături de mine, dacă ne permite și vremea atunci vom avea cursă pe gheață și pot să vă spun că este foarte, foarte tehnică. Sa vedem cine are curajul să vină!
Ne pregatești ceva nou pentru 2015?
Am batut toate campionatele posibile, vorbesc despre viteza – clasele SuperStock, SuperSport, SuperBike și off-road, Enduro, Enduro-Cross, Motocross, Supermoto, mai putin Hard Enduro si DirtTrack. De aceea, mi-am propus ca anul viitor sa alerg la DirtTrack. Am facut antrenamente în Ungaria, alaturi de un campion mondial, este o disciplina foarte atractiva și nu în ultimul rând, accesibila ca și costuri.
Să ne îndreptăm privirea spre supermoto, disciplina ta de suflet, la care ai opt titluri de campion național și un titlu de vice-campion est european. Cum ți se pare scena actuala a acestei sport?
Să o lămurim, mie imi place viteza. Dacă ar fi să pot alege acum din nou, aș alege să alerg la viteza. Dar acum am 41 de ani si cam o sută de kilograme. Sper să crească copiii de acum, care merită încurajati. Trebuie mult antrenament, pentru ca în România, chiar daca suntem campioni, nici unul nu e Valentino Rossi (râde) și mai trebuie și atitudine. Pop Florian se trezea în fiecare zi la ora cinci ca să alerge 10 kilometri. Câți dintre piloții tineri fac ast? Atunci când se trage linie, campion e unul singur.