Dakar 2015, ziua 3: Gyenes recuperează, Butuza pierde puțin. Walkner câștigă
06/01/2015
Dakar 2015 face prima victimă. Un pilot polonez moare în condiții suspecte
07/01/2015

Casca inteligentă LiveMap – ofensiva rusească

Casca high-tech LiveMap va intra în producție. Compania rusă a obținut finanțare pentru dezvoltare și producție. Prima piață de desfacere va fi pe continentul nord-american.

Tehnologia ne prinde din urmă. Prezent inițial în căștile piloților de avioane militare, apoi în automobilele de lux, displayul head-up (HUD) ajunge și în zona moto. Numai că în cazul rușilor nu se mai numește HUD, ci AR, adică realitate augmentată. După proiectul Skully, aceasta pare să fie următoarea cască inteligentă ce va intra în producție. LiveMap 1

Realitatea augmentată este un strat imaginar suprapus peste lumea reală, vizibil cu ajutorul unui dispozitiv ce permite utilizatorului să recunoască imagini și sunete. Pe baza acestei tehnologii, o firmă din Rusia și-a imaginat o cască moto încă de acum câțiva ani. (PeMotoare a scris despre asta aici). Lipsa fondurilor a blocat dezvoltarea ideii. Recent, LiveMap, a primit 300.000 $ din partea ministerului Științelor, iar casca va intra în producție.

Deși integrează placa de bază, doi acumulatori, două difuzoare, microfon, senzor de lumină, giroscop și microfon, casca din fibră de carbon va cântări numai 1400 de grame. Prețul de catalog va fi de 2000 $, insă cei care fac acum precomenzi o pot primi la 1500 $.

Cu alte cuvinte, LiveMap va fi un concurent direct pentru Skully, care a intrat deja în producție și se află la vânzare, exact la același preț.

LiveMap 2

Motocicliștii din Statele Unite ale Americii vor fi primii care vor primi casca, începând cu această vară. Așadar, așteptăm să ne spună ei dacă navigația din cască te ajută la ceva sau doar îți distrage atenția de la plăcerea conducerii unei motociclete.

Mai multe detalii despre cască găsim pe site-ul producătorului.



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *