

Kawasaki Versys 650 va avea o formă nouă în 2015. Formă, pentru că fondul, adică motorul, rămâne același. Dar partea bună e că puterea și cuplul au fost sporite.
Știam deja că japonezii pregăteau împrospătarea gamei Versys. Unii sperau că Versys 650 va avea nu doar un look nou, ci și un motor mai mare, astfel încât să se bată cu Triumph Tiger 800. Dar cei de la Kawasaki au preferat să păstreze biciclindrul de 649 cmc, cu care ne-au obișnuit, și pe care-l regăsim, totodată, pe gama ER-6.
Totuși, motorul a fost revizuit, astfel încât Kawasaki Versys 650 2015 este capabilă de 69 cp la 8.500 rpm (5 cai în plus față de modelul vechi) și 64 NM (4 Nm în plus față de modelul precedent). Japonezii spun că motorul a fost regândit pentru performanțe mai bune în plaja medie de turații (3.000 – 6.000 rpm), iar evacuarea nouă ajută motorul la turații mari.
Desigur, cea mai mare noutate este designul. Partea frontală a fost completă revizuită, astfel încât Kawasaki Versys 650 2015 a devenit o motocicletă mai agresivă, cu far dublu, inspirat din linia lui Z 1000 SX, la fel ca și fratele mai mare despre care pregătim un articol chiar în acest moment.
Citește și:
Primele detalii despre Kawasaki Ninja H2: motor supra-alimentat de 300 cp
Kawasaki Versys 1000 2015: Primele detalii și fotografii
Nu, nu te înșală privirea. Shooting-ul pentru Kawasaki Versys 650 a avut loc în România. Mai multe detalii.
Furca este ajustabilă (compresia pe stânga, revenirea pe dreapta). Suspensia spate rămâne pe lateral, la fel ca și la ER-6N, ghidonul este mai lat, iar consumul ar trebui să fie mai mic.
Spre deosebire de modelul precendent, la Kawasaki Versys 650 2015 scărițele sunt poziționate mai jos și mai în fațăׅ, oferind o poziție mai relaxată.
Modelul va avea două versiuni Versys 650 E și Versys 650 F.
Noul Versys 650 păstrează roțile de 17 inch, ce asigură comportament stradal foarte bun, dar suspensia are cursă lungă, astfel încât să fie comod mersul pe șosele precum cele din România.
De asemenea, Kawsaki afirmă că sistemul de frânare este mai performant: printre modificări se numără și montarea unui disc de 250 mm pe spate (față de 220), iar unitatea ABS e mai ușoară și mai compactă. Rezervorul are doi litri în plus (21 l), pentru o autonomie crescută. Totodată, partea posterioară a cadrului a fost întărită pentru a suporta o încărcătură mai mare.
Printre noutăți se mai numără parbrizul reglabil (+/- 60 mm)și alte elemente de cauciuc care să susțină motorul, ghidonul și scărițele, pentru a reduce vibrațiile.
Cât despre accesorii, ai top-case de 47 de litri, side-case-uri, faruri de ceață cu LED, hand-guard-uri și alte asemenea, fix ca cele montate pe exemplarul din fotografie.
Date tehnice Kawasaki Versys 650 2015
[tabgroup]11
1[/tabgroup]







Kawasaki Versys 650 2015 va fi prezentată oficial la Salonul Intermot, Koln.