Domni distinși și motociclete ferchezuite la Distinguished Gentleman’s Ride București
29/09/2014
Kawasaki Versys 650 2015. Primele detalii și fotografii
29/09/2014

Kawasaki Ninja H2R. 300 de cai putere supra-alimentați

Kawasaki H2R va fi una dintre cele mai puternice motociclete din lume. Poate chiar cea mai puternică. Depinde dacă trecem arătări ca Boss Hoss la categoria motociclete. Japonezii spun că motorul are o „țintă de 300 de cai putere“.

După atâta teasing oferit de Kawasaki, am reușit să punem mâna pe primele detalii concrete cu privire la noua Ninja H2, numele exotic ce va fi prezentat în câteva zeci de ore la Salonul Intermot de la Koln. Așadar, cu o mână pe geanta de bagaje și cu una pe tastatură (mâine vom fi și noi la Intermot), îți prezentăm ultimele detalii despre Ninja H2.

Citește și: Kawasaki Versys 650 2015 – design nou. Primele fotografii și date tehnice

Kawaski Versys 1000 2015 – Primele detalii și fotografii

Mai multe detalii de la Intermot despre Kawasaki Ninja H2R

În primul rând, vor fi două variante: H2 și H2R. H2 este varianta de stradă, iar H2R va putea fi condusă doar pe circuit.

Motorul are 998 cmc, arhitectură patru în linie și este supra-alimentat (supercharger centrifugal, scroll-type, pentru maniaci). Puterea: poate ajunge la 300 de cai (cel puțin asta înțelegem noi din „design target 300 ps“).

kawasaki ninja h2r

Aripile din fibră de carbon au rolul s-o țină pe pământ.

Propulsorul de pe Kawasaki Ninja H2R a fost creat în colaborare cu alte companii din grupul Kawasaki (Gas Turbine & Machinery Company, Aerospace Company și Corporate Technology Division) și ar trebui să ofere o accelerație care să-ți taie răsuflarea.

Iar din această colaborare nu a ieșit doar motorul, ci și șasiul. Cadrul de tip trellis nu este doar rigid, ci și creat să preia presiunea de la viteze mari. Asta înseamnă că inginerii Kawasaki au găsit echilibrul perfect între rigiditate și flexibilitate, ca să nu fie nevoiți să lungească ampatamentul, fapt ce ar fi scăzut manevrabilitatea la viteze mici.

Iar ca să fie siguri că Ninja H2 (sau H2R) nu decolează când accelerezi, inginerii japonezi i-au pus niște aripi din fibră de carbon care să o țină lipită de asfalt când te duci mai iute ca vântul.

Numele Ninja știi de unde vine (30 de ani de istorie sport). Cât despre H2, este moștenirea modelului Mach IV 750 H2, ce avea un motor de 748.2 cmc.

Deocamdată, atât am aflat și acestea sunt singurele fotografii. După lansarea oficială de la Intermot, vom vedea și restul. Desigur, te ținem la curent cu informații și fotografii direct de la Salon.

ninja h2 silueta

 

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.