

Cel mai mare club moto din Rusia,The Night Wolves, sare „în apărarea rușilor din Crimea“. Clubul are 5.000 de membri, iar prietenia cu premierul Vladimir Putin este bine-cunoscută.
„Rusia este peste tot unde sunt The Night Wolves. Nu vrem ca ceea ce s-a întâmplat la Kiev să se întâmple și aici. Naziști și bandiți au preluat puterea acolo. Iar dacă trebuie să luptăm, vom lupta cu orice ne pica în mână“, a declarat un membru The Night Wolves, potrivit ziarului The Telegraph. Sâmbătă, aceștia au făcut un marș din Nord-Estul Ucrainei până în Crimea și le-au dus provizii milițiilor pro-ruse din zonă.
Legăturile dintre Putin și Hell’s Angels-ul Rusiei sunt bine-cunoscute. La un moment dat, Putin fusese trecut pe lista celor care n-au voie să calce-n Finlanda, alături alți motocicliști. Când și-au dat seama că motociclistul Putin este chiar premierul Rus, au retras interdicția. Totodată, Putin a întârziat patru ore la o întâlnire cu președintele Ucrainei Viktor Yanukovici din cauză că era la plimbare în Crimea cu președintele clubului The Night Wolves, mai scriu jurnaliștii britanici.
Mai mult, liderul lupilor, Alexander Zaldostanov – poreclit „Chirurgul“ – a fost decorat pentru patriotism. În schimb, acesta l-a lăudat pe Putin că încearcă să restaureze măreția Rusiei.
Foto: AFP/Getty via The Telegraph