Yamaha R7 – Ce este și cum trebuie s-o înțelegem
19/05/2021
S-a lansat MotoAtlas Romania – cele mai frumoase trasee pe asfalt și off-road
28/06/2021

Pe Motoare recomandă Școala Moto Ami

Îmi amintesc de felul în care am făcut eu școala moto. Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar faptul că prima oară când am ieșit din parcare și am fost nevoit să fac dreapta am tremurat de frică, spune multe. Era pe vremea când examenul însema o prosteală în poligon pe care putea să o facă și o maimuță. Ei bine, n-aș vrea ca și tu să-ncepi la fel ca mine, așadar îți recomand o echipă de încredere – Școala Moto Ami. 

Cum e acolo? Ai nouă ședințe de poligon și patru de trafic. Fiecare ședință are 100 de minute. E școala cu cele mai multe ore în trafic. Iar când mergi pe stradă, primești echipament complet, inclusiv vestă cu airbag și sistem intercom. 


Pe lângă asta, ai cursuri teoretice de legislație rutieră, mecanică moto, prim ajutor, abordare viraje și tehnici de conducere. Totodată, ai parte de antrenament gratuit înainte de examen. 

Cadou la înscriere: cagula, mini-ghidul motociclistului începător și voucher de reducere la partenerii cu echipamente și la cursuri de perfecționare (inclusiv PeMotoare Riding School). 

Până la 30 iunie, există o reducere de 200 de lei pentru posesorii de categorie B. 

Low seat? No problem

Școala Moto Ami oferă și motoare pentru cei sub 1.65 –  Honda Rebel 500 (A2) – model 2021, cu ABS și Kawasaki 650 special coborât (cat A).

Cursurile au loc în Poligonul Moto Electronicii din București. Mai multe detalii pe site-ul Școlii Moto Ami.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

27 Comments

  1. Stefan spune:

    Pai daaaaa este o scoala moto si auto care are o super instructoare sexoasa si ( la scoaka ma voi referi) disciplinati in trafic organizeaza plimbari cu #motociclistiincepatori cursuri after school de pregatire si legislatie

  2. Tiberiu Olteanu spune:

    Fix ce trebuie!!! Profesionisti!!!

  3. Radu spune:

    Super tare articolul. Scoala AMI este cea mai miso scoala din Bucuresti! Sincer! Am fost foarte multumit si de orele de trafic dar si de cele de poligon. Instructorii sunt impecabili tehnic si super de treaba! Am recomandat scoala mai multor prieteni si au fost si ei super satisfacuti.

  4. KitKatKris spune:

    Super scoala, super organizare…faptul ca poti programa fiecare ora in functie de programul tau, direct de pe telefon e minunat. Instructorii si instructoarele super bine pregatite, capabili si profesionisti. Mediul de invatare este relaxat si misto…stresul este doar atunci cand se termina sedinta…ca mai vrem :))
    La iesirile in trafic m-am simtit in siguranta, instructiunile primite au fost clare, sigure si adaptate traficului.
    Recomand cu super incredere. Nu doar invatam pentru permis…ne pregatim pentru iesirile in tarfic duoa ce obtinem permisul.
    Felicitari!!! Sunteti minunati!!!

  5. Marius spune:

    Niste oameni super, recomand!

    • Dana Virza spune:

      Super tare scoala Ami! Profesionisti, atenti, dedicati, pasionati si seriosi. Mi-a parut rau cand am terminat-o. Ai tot echipamentul necesar, motocicletele bune, orele in trafic chiar se fac si cu multa implicare. Ai posibilitatea sa iti programezi orele oricand, in functie de programul tau, iar instructorii sunt super oameni!

  6. w88nhacai spune:

    W88nhacai? Alright, alright, let’s hope this is the lucky spot. Gonna try my hand at some games and see what happens. Hoping for big wins! Get lucky with w88nhacai!

  7. zc777game spune:

    zc777game.info, giving it a look-see. Hope it isn’t one of those things that leads nowhere. Gotta find that perfect game somewhere! zc777game

  8. 7wingamemx spune:

    Yo, heard about 7wingamemx? Definitely a decent option if you’re hunting for something different. The graphics ain’t bad. Go check it out! 7wingamemx

  9. bdasha777 spune:

    Hey folks, tried bdasha777 yet? Quick and easy to use. Might become your new go to. Enjoy! bdasha777

  10. tas71app spune:

    Downloading apps is life. Tas71app looks like one of those apps that I will add to my must have list. Give it a Go! tas71app

  11. levitra price spune:

    levitra price

    levitra price

  12. diflucan medication

    diflucan medication

  13. tetracycline antibiotics for acne

    tetracycline antibiotics for acne

  14. fluconazole for yeast infection

    fluconazole for yeast infection

  15. lasix medicine for fluid

    lasix medicine for fluid

  16. clozapine spune:

    clozapine

    clozapine

  17. sildenafil 50 goodrx

    sildenafil 50 goodrx

  18. avanafil tablet 200 mg price

    avanafil tablet 200 mg price

  19. terbinafine mechanism dermatology overview

    terbinafine mechanism dermatology overview

  20. minoxidil time to effect

    minoxidil time to effect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *