Royal Enfield Himalayan. Adventure în stil indian
11/01/2016
Retrospectivă – Motocicletele care ne-au plăcut în 2015
12/01/2016

MotoGP 2016 – noi reguli ce avantajează Aprilia și Suzuki

Regulamentul pentru anul acesta prevede concesii făcute producătorilor care nu au obținut șase clasări pe podium. Scopul este acela de a-i ajuta pe cei de la Aprilia și Suzuki să-și dezvolte motocicletele. Beneficiar al reglementărilor este și KTM, care intră în Marele Premiu din 2017

Datorită pozițiilor de pe podium obținute de Ducati anul trecut, producătorul italian se alătură japonezilor de la Honda și Yamaha în “clubul” celor ce nu mai au voie să umble la motor în timpul sezonului. Pentru Suzuki și Aprilia au fost făcute anumite concesii. Acestea sunt următoarele:

  • fiecare pilot are voie să folosească 9 motoare întregul sezon (ceilalți producători au voie numai 7/pilot),
  • motoarele sunt exceptate de la omologare (adică li se pot aduce modificări în timpul sezonului),
  • echipele au dreptul să facă oricâte teste, oricând, pe orice circuit, dar numai cu piloții cu care au contract (piloții echipei respective). Honda, Yamaha și Ducati au dreptul la numai cinci zile de teste private.

În rest, toți producătorii beneficiază de modificările față de sezonul 2015:

  • va exista un soft unitar, pentru toate echipele (de la Magneti Marelli),
  • nu numai partea de soft, dar și hardware (sistemele electronice, senzorii) vor fi identice pe toate motocicletele
  • 22 litri de combustibil/cursă. Se unifică astfel regulile care permiteau 20 litri celor de la clasa Factory și 24 litri pentru Open,
  • toate echipele au aceleași tipuri (hard și soft) și număr (122) de pneuri
  • greutatea minimă a motocicletei a fost redusă cu un kilogram și este de 157kg
  • abia acum a fost introdusă în regulament descrierea echipamentului de protecție obligatoriu: cască, mănuși, cizme, combinezon, protecții omologate de coloană și de piept.

Sistemul de concesii făcute celor de la Suzuki și Aprilia poate fi retras în timpul sezonului, dacă vor acumula “puncte de concesii”. Astfel, pentru o clasare pe prima poziție se acordă 3 puncte, locul 2 – 2 puncte și trei-un punct. Dacă se vor acumula șase puncte nu vor mai avea dreptul să facă teste, din 2017 vor avea dreptul la numai 7 motoare/pilot și tot din 2017 motoarele nu vor mai putea fi dezvoltate în timpul sezonului de concurs.

Deși unii fani ar putea fi dezamăgiți de aceste reguli care avantajează anumiți producători, sistemul de concesii e necesar pentru spectacolul pe termen lung. Fără el, Suzuki, Aprilia (și KTM de la anul) nu ar avea nicio șansă în fața “veteranilor”. Așa s-a procedat și în cazul Ducati, care în 2014 intenționa să părăsească MotoGP după trei ani fără rezultate notabile.

001_41-espargaro_gp_6006.gallery_full_top_md

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *