Cele mai frumoase motociclete italiene
18/03/2016
Ai Honda? Verifică-ți motocicleta gratuit
21/03/2016

MotoGP 2016: Lorenzo învinge în Qatar

Campionatul Mondial a intrat anul acesta într-o nouă epocă. Cu sisteme electronice identice pe toate motocicletele și cu noile pneuri Michelin, cursele devin mai interesante. Prima etapă a câștigat-o Lorenzo, urmat de Dovizioso și Marquez.

Calificările au dus la rezultate incredibil de strânse, cu primii 12 piloți “înghesuindu-se” într-o secundă. Toate semnele arătau că va fi o cursă foarte disputată. De pe prima grilă au plecat Jorge Lorenzo (Movistar Yamaha MotoGP), Marc Marquez (Repsol Honda Team), urmați de tânărul spaniol Maverick Viñales (Team Suzuki Ecstar) cu care Suzuki speră să revină pe podium pentru prima dată după 2008.

După start, în primul viraj, în spatele lui Lorenzo erau deja Andrea Iannone (Ducati Team) și Dani Pedrosa (Repsol Honda Team). Marquez a plecat slab, a ajuns pe poziția a cincea, cu Rossi în fața lui. Iannone a căzut în turul cu numărul șase, însă cealaltă motocicletă Ducati, pilotată de Dovizioso, l-a ajutat să se apropie de lider. Pe liniile drepte, motocicletele Ducati Desmosedici GP au fost mai rapide cu cel puțin 5km/h decât concurența.

Spre dezamăgirea fanilor, Valentino Rossi nu a fost printe protagoniștii cursei. A terminat pe locul patru, cu o secundă în fața lui Dani Pedrosa. După ce a plecat în forță, Maverick Viñales a pierdut câteva locuri importante și a terminat pe șase. Topul primilor zece piloți e completat de cele două motociclete Yamaha de la Tech 3 conduse de Bradley Simth și Pol Espargaro și de cele două Ducati ale lui Hector Barbera (Avintia Racing) și Scott Redding (Octo Pramac). (clasamentul complet)

Cel mai bun timp în cursă l-a înregistrat Lorenzo (turul 20) cu 1’54.927. MotoGP World Championship se mută pe 1 aprilie în Argentina, unde se va disputa Gran Premio Motul.

_gp_9253.gallery_full_top_md



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.