Cele mai frumoase motociclete italiene

Probabil cele mai frumoase motociclete din toate timpurile poartă pe cadru inscripția “Made in Italy”. Când e vorba de design, peninsularii sunt greu de bătut. Am trecut în revistă câteva dintre frumusețile cu sânge latin.

Ideea articolului a plecat de la o discuție cu colegul Cristi Predoi. El a scris despre “cele mai importante modele din istoria BMW Motorrad”. Or fi nemțoaicele fiabile, își păstrează valoarea în timp, au tehnică inovatoare și istorie în spate, dar până la R nineT nu am prea văzut niciuna frumoasă.

E adevărat că frumusețea se găsește în ochii privitorului. Ceea ce mie mi se pare plin de grație, pentru altă persoană poate însemna un ceva capricios, cu probleme electrice sau pe care ți-e frică să pui cheia și să strângi mai tare. La urma urmei, motociclismul este o pasiune, care nu ar trebui să fie prea legată de rațiune. Dacă am fi raționali, am prefera automobile, nu două roți. Iar atunci când mergi la garaj și dai husa la o parte, ceea ce vezi e bine să îți crească pulsul înainte de a o încăleca. Numai astfel cred că te poți atașa intim de o motocicletă. Altfel, o poți iubi ca și pe un câine fidel, care ar face orice să nu-și dezamăgească stăpânul. Dar destul cu considerațiile asupra esteticii, pentru că suntem pe un site moto, așa că hai să vedem propunerile:

Ducati 916

Cu toate că pare o creație contemporană, s-a fabricat acum douăzeci de ani, mai precis între 1994 și 1998. Dacă și atunci iubeai motocicletele, tot ceea ce îți doreai era un poster cu Ducati 916. Zveltă, fierbinte, agresivă, cu roata spate dezvelită pentru a-i admira bascula monobraț, s-a diferențiat mereu nu numai de restul motocicletelor în general, ci și de restul sportivelor. Și a făcut-o cu un stil aparte, așa cum făcea Ferrari Testarossa cu restul mașinilor.

Această “Lady in Red” e în fruntea listei colecționarilor care doresc un garaj complet. Și e de apreciat nu numai pentru cum arată, ci și pentru “vocea” ei. Cine a auzit un Ducati de (aproape) o mie cmc cu două evacuari de carbon Termignoni știe despre ce vorbim.

Moto Guzzi Griso 1200

Priviți din față, cilindri expuși ai unui motor boxer seamănă cu niște sâni lăsați. În schimb, cei transversali ai unui Guzzi seamănă cu sânii Pamelei Anderson în tinerețe. În cazul lui Griso, nu e vorba numai de atitudinea pe care o transmite această configurație a motorului. Privirea e atrasă de minunata împletire a stilurilor. Te face să te întrebi dacă e roadster, cruiser, café-racer sau muscle-bike. Sau poți să-i spui un tehno-neo-retro-sport. Pe cât e de dificil de încadrat și clasificat, pe atât e de ușor să impresionezi cu el. Impactul vizual e provocat de linii simple, ce leagă rezervorul, cadrul, evacuarea sau cardanul. A apărut pentru prima dată la Salonul de la Milano în 2003, intrarea în fabricație făcându-se în 2005.

Bimota Mantra DB3

În sanscrită (una din primele limbi indo-europene scrise), “mantra” înseamnă “instrument al gândirii”. Cei de la Bimota au transformat instrumentul gândirii într-unul al deplasării. Când a fost arătat pentru prima dată, în 1994 la Intermot, toată lumea a crezut că e vorba de un proiect futuristic. Nu mică a fost mirarea când Matra a intrat în producție.

Are un motor Ducati (de pe 900SS), dar mai interesant decât partea tehnică este aspectul. Designul îi aparține unui francez cu nume sârbesc: Sacha Lakic. De la aripa față și până la cele patru evacuări, toate elementele sunt exerciții de stil. Fabricată între 1995 și 1998, Bimota Mantra rămâne una din cele mai neobișnuite și nebunești motociclete scoase de italieni.

Benelli TNT 1130

E o altă transpunere în realitate a temei motocicletelor naked. Stilată, frumoasă, rafinată, delicată, fără vârstă, precum Monica Bellucci. Cu așa ceva nu treci neobservat niciunde.

Motorul? Este exact așa cum îi spune și numele, adică exploziv ca o dinamită. Puternic (135 cp), iar cei trei cilindri îi dau un caracter aparte. În 2005 avea moduri de pilotaj: un buton permitea alegerea a trei tipuri în care motorul să răspundă. Pe lângă modul “full power”, erau cele care optimizau transmisia când aveai pasager sau carosabilul era umed.

MV Agusta Brutale

Dacă tot vorbim despre naked-uri: seria Brutale, alături de seria Monster de la Ducati sunt alte exemple de cum trebuie să arate o motocicletă. Un melanj perfect între modernism, tradiție și sportivitate. Tușa agresivă, obligatorie în acest segment, e prezentă, dar discretă și fără exagerări.

Eleganța componentelor și atenția acordată detaliilor fac din Brutale un obiect de care te poți atașa emoțional. E în producție din 2001 și a cunoscut multiple versiuni: 750, 910, 989, 1078, 990, 1090, 920, 675 (în trei cilindri), 800 (trei cilindri). Dacă cele de serie vi se par prea banale, există multe ediții speciale (Oro, America, Gladio, CRC, Italia, Starfighter, etc).

Aprilia Moto 6.5

A fost neînțeleasa cu aspect prea avansat. Tehnic, era de fapt o Pegaso (sau BMW F650). Numai că suspensiile Marzocci și roțile spițate au fost proiectate pentru utilizare pe asfalt. Așa că nimeni nu a înțeles ce vrea să fie: ori enduro, ori stradală. Designul îi aparține unui celebru creator francez, Philippe Stark, ce are în portofoliu multiple realizări, de la bărci până la clădiri de aeroporturi sau muzee.

Cu Moto 6.5 (6.5 provine de la capacitatea cilindrică) s-a încercat producerea unui roadster “prietenos”, în contrast cu cele “agresive”. Nu găsești unghiuri ascuțite; rezervorul, cadrul sau codița au curbe grațioase. Elementele se întrepătrund pentru a crea un tot unitar. În plus era și foarte zveltă, cu numai 150 kg la gol. Însă consumatorii de naked-uri nu au fost încântați de puterea monocilindrului. Un succesor, creat tot de Stark în 1996, cu motor în V de 1000 cmc și 130 c.p. nu a mai intrat în producție niciodată.

Piaggio Vespa

Ce caută un scuter în compania motocicletelor puternice? Am fi neserioși dacă am vorbi de Italia fără zicem pizza sau Vespa. Vespa nu e orice scuter, ci strămoșul tuturor. Primul model a ieșit acum șapte decenii (în 1946) și a devenit dintr-un mijloc de transport ieftin, un obiect de cult. De-a lungul timpului a suferit peste 20.000 de modificări, dar a rămas mereu chic.

E soluția stilată de deplasare în mediul urban. Și nu numai urban, din moment ce am întâlnit pe Coasta Dalației (Croația) italieni cărându-și echipamentul de camping pe Vespa. Nu toți au nevoie de motoare mari pentru plăcerea plimbării, iar uneori “mai puțin poate însemna mai mult”.

Lângă Pisa, în Toscana, există Muzeul Piaggio. Exponatele Vespa de acolo călătoresc periodic pentru a fi arătate în locuri celebre ca Guggenheim (New York) sau Centrul Pompidou (Paris). Chiar și Salvador Dali a avut o Vespa, pe care a personalizat-o.