EICMA. Sărbătoarea internațională a motociclismului

Publicat de Cristian Predoi la 11/11/2014

Categorii

Taguri

Toate drumurile duc la EICMA. Salonul din Milano strânge sute de mii de vizitatori și cei mai importanți producători moto. Producători îmbrăcați în haine de sărbătoare, vizitatori cu priviri entuziaste, legende ale motociclismului la tot pasul, multă gălăgie, aglomerație și desigur, aproape toate motocicletele din lume.

Am ajuns la EICMA vineri dimineață, pe la 10.00. Salonul se deschisese deja cu câteva zile mai înainte, era zi lucrătoare, așadar eram siguri că vom avea parte de o plimbare liniștită. Dar ce să vezi? Aproximativ 200 de oameni formau o coadă imensă ca să ia bilete de intrare. Iar când am pășit în prima hală (erau vreo 8), nu ne-a venit a crede. O mare de italieni mișuna dintr-o parte în alta, un adevărat furnicar. Cam ca la Mamaia, în zona Cazinoului, seara, când trec carele lui Mazăre. Doar că puțin mai rău. Fiecare motocicletă din stand era asaltată de cei care voiau să stea pe ea. Iar fiecare producător aduce cel puțin două-trei exemplare pentru fiecare model. Ca să poată lumea să-l încalece. Teoretic, te puteai urca pe aproape orice. Practic, trebuia să aștepți până la limita plictiselii sau să ai coatele ascuțite.

Standul BMW Motorrad

Citește mai mult: Toate modelele prezentate la EICMA, într-o secțiune specială

10421222_386586591508654_9048843390816035555_n

Noul BMW S1000XR

Concept Moto Guzzi. Genul de motocicletă pe care n-o puteai atinge

În niciunul dintre standurile mari nu puteai respira. Iar italienii, iubitori de frumos din fire, se opreau oriunde vedeau o hostessă, mai exotică sau mai banală, ca să se fotografieze cu ea. Până și la Kymco era full. Vedeai câte 20-30 de oameni strânși în jurul unui scuter cu gura căscată. Asta pentru că pe scuter era o gagică mișto.

La KTM – Tony Cairoli, la MV Agusta – Giacomo Agostini

Iar oamenii nu se înghesuiau doar în jurul femeilor și noilor modele. Ci și în jurul legendelor. Când am ajuns în zona standului KTM am auzit mare gălăgie. Ca peste tot, o aglomerație imposibilă, iar bașii bubuiau astfel încât te simțeai ca într-un club de prin Centrul Vechi. Iar undeva prin mijloc, Tony Cairoli dădea autografe și se fotografia cu fanii. Standul oficial World Superbike avea o listă cu piloți ce aveau să vorbească, iar la MV Agusta era nimeni-altul decât Giacomo Agostini. Să mai amintesc că Yamaha R1 a fost lansată la EICMA de Valentino Rossi și Jorge Lorenzo, iar prototipul Honda RCV de către Marc Marquez?

Tony Cairoli, înconjurat de fani în standul KTM

Giacomo Agostini, la standul MV Agusta

După ce te săturai de privit motociclete, fete și legende ale motorsportului, puteai să iei o pauză și să faci o plimbare afară. Unde găseai un circuit de supercross în toată regula, cu piloți de primă clasă. Tot acolo aveau să fie demonstrații de freestyle și, evident, stunt riding.

Afară te aștepta un circuit de supercross în toată regula.

Și, tot afară, câțiva producători aveau zonă de teste. Desigur, nu e ca și cum în Italia ar fi o problemă să testezi o motocicletă nouă dacă vrei s-o cumperi. Ideea era alta. KTM, de exemplu, adusese motocicletele recent-lansate pentru categoria A2 și construise un fel de țarc unde te puteai plimba. Nu aveai nevoie de echipament, poate nici de permis. Îți dădeau ei tot, doar ca să te plimbi și să vezi despre ce e vorba.

Publicul tânăr, deosebit de important pentru producători

„Care-i ultimul preț?“ Nu prea…

Cum, la noi, un salon moto este, în primul rând, un tărâm al făgăduinței unde toată lumea vine să vândă și să cumpere, te-ai aștepta ca același lucru să se întâmple și la Milano, dar la o scară mai mare. Ei bine, nu prea. Desigur, la expoziție participă toți marii producători de echipamente, dar se limitează la a expune. Vin cu noile colecții, poți proba, poți găsi pe cineva care să-ți povestească despre echipamentul respectiv, dar nu vei găsi chestii la vânzare. Iar dac-ar fi, în niciun caz, la reducere. Totuși, există un colț și pentru asta. Undeva, în ultima hală (sau prima, depinde pe unde intri), într-un perimetru izolat, sunt câteva standuri. Am numărat 5-6, foarte mici, cu marfă puțină. Marfă de care oamenii voiau să scape. Cobinezon redus de la 1.000 de euro la 500 de euro, de exemplu. Ca să-ți faci o idee, zona de talcioc era cam un sfert din cea de la SMAEB-ul nostru.

Standul Hells Angels, chapter Milano

După mai bine de 10 km făcuți printre standuri, cu picioarele vraiște, mă îndreptam spre ieșire. Trecuse de 18.30 și m-așteptam să dau de liniște. Dar am rămas cu gura căscată văzând aceeași coadă la intrare. La 18.30, oră după care în Italia riști să nu găsești nici magazine deschise. Mi-am continuat drumul spre Hotel, cu același regret trăit după Intermot, dar într-o formă mai accentuată. Regretul că va veni primăvara, iar în România voi revedea doar 5% din motocicletele noi prezentate la EICMA, 1% disponibile pentru test, 3% din numărul de vizitatori, ș.a.m.d… Dar, undeva, ceva îmi spune că vor veni vremuri mai bune. Sau, cel puțin, asta vreau să cred.