(P) Test-ride motociclete Triumph. Încearcă-le și tu
01/07/2014
Etapa III Motocross CUP se mută de pe circuitul Autostrada A1 pe circuitul Corsarul Roșu, Bolintin Vale
02/07/2014

EBR 1190 SX. Cel mai puternic streetfighter

Prin vene îi curge sânge american și are un V-Twin ce dezvoltă 185 cp, același care echipează superbike-ul 1190 RX.

Iar când spun același, chiar vorbesc serios. Pentru că, dacă la majoritatea streetfighterelor de serie motorul și hărțile sunt modificate față de versiunile superbike ca să ofere cuplu mai de jos și ceva mai puțină putere, la EBR 1190 SX, totul a rămas neschimbat.

Astfel, motorul de 1190 cc dezvoltă 185 cp la 10.600 rpm (cu 5 cai mai mult față de KTM Superduke R) și 137,8 NM la 8.200 rpm (cu 7 NM mai puțin față de Superduke R). Ceea ce, teoretic, l-ar face mai puternic decât streetfighterul KTM.

1190SXBlack34

Are 188 de kg fără carburant, cadru din aluminiu cu rezervor integrat, iar suspensiile poartă semnatura Showa. În rest, producătorul spune că oferă o poziție comodă, cu ghidon lat, că este perfect pentru drumuri virajate și oraș și că păstrează performanțele superbike-ului RX.

„The Superfighter“, cum îi spun americanii, va costa în State 17.000 de dolari. Probabil că va fi vândut și în piețele moto majore din Europa, dar în zona noastră de continent nu va ajunge prea curând.

1190SXCluster 1190SXFrontWheel 1190SXRedFront34 1190SXRedLight 1190SXWhiteFront 1190SXWhiteRight 1190SXWhiteSeat 1190SXWhiteTop



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

1 Comment

  1. Sebastian says:

    Frumoasă mobră, până la far şi bord.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.