BMW K 1300 R: Transformers reloaded
07/08/2013
VIDEO Drift & stoppie challenge. Sau cum să spargi becuri cu roata spate
08/08/2013

Demeter Laszlo, de neînvins în Motocross Cup

Demeter Laszlo a reușit să câștige fiecare manșă din cele opt desfășurate până acum în Motocross Cup, la clasa hobby.

Motocross Cup este în concediu, iar piloții se relaxează sau sunt în cantonamente. Aruncând o privire peste clasamentul general provizoriu, putem intui care ar putea fi câștigătorii acestui sezon. Cel mai bun palmares îl are un pilot de la clasa de amatori, Demeter Laszlo, care a câștigat toate cele opt manșe disputate până acum.

Și nu oricum. La Prundu, după ce a căzut la start, a câştigat în ultimii douăzeci de metri o manşă, performanţă pe care pilotul din Sfântu Gheorghe a reuşit-o şi la Zărneşti.

„În faţa mea a căzut un coleg, dar nu am vrut să trec peste el, am oprit, mi s-a oprit şi motorul, am plecat ultimul şi am reuşit să câştig în ultimii metri”, spune Laszlo, pilotul care a obţinut 200 de puncte până acum din tot atâtea posibile. Nu putem decât să apreciem că sportivul nu calcă pe „cadvre” pentru a obţine victoria, chiar dacă aceasta i se cuvine, la cele trei antrenamente de motocross săptămânale pe care le face, alături de cantonamente, pregătire fizică la sala de fitness pe timpul iernii.

„Antrenorul, Kerekes Karoly, este ca un al doilea tată pentru mine, a alergat şi el mulţi ani la motocross şi experienţa sa mă ajută foarte mult”, spune Laszlo, care le cei 28 de ani ai săi se ocupă cu administrarea unei firme de produse pentru băi. L-am întrebat dacă nu l-ar tenta trecerea la clasele MX1 sau MX2, rezervate profesioniştilor. „Eu sunt un amator, am început acest sport la vârsta de 24 de ani, deci e limpede că pentru mine, motocrossul este doar un hobby. Asta nu înseamnă însă că nu îmi doresc să avansez în acest sport! Am început să alerg şi în Campionatul Est European de Motocross, în campionatele Bulgariei şi Ungariei, unde concurenţa este foarte puternică”, a declarat Demeter Laszlo.

„Practic motocross de şase ani şi mă bucur că anul acesta mi-a mers atât de bine, chiar dacă, după cum spuneam nu întotdeauna mi-a fost uşor. Multe mulţumiri pentru antrenorul meu şi prietenii mei care m-au susţinut”, spune Demeter Laszlo, care se îndreaptă spre victorie la clasa Amatori, după ce anul trecut a obţinut locul doi la finele primului sezon Motocross Cup. „Motocross Cup e super. Traseele sunt bine pregătite, organizarea este pusă la punct, se vede că această competiţie este administrată de oameni cu experienţă în acest sport.”

Fraţii Corbea, Virgil şi Ionuţ, amândoi alergând pentru Top Cross TCS au poziţii solide la conducerea claselor MX2 şi respectiv MX2 Juniori, iar Ciprian Staicu (Top Cross TCS) nu şi-a găsit încă un rival constant la MX1. Îndreptându-ne atenţia spre clasele mici, Geroge Iulian Manta (Lido Câmpina) se îndreaptă spre câştigarea clasei MX50, Cristian Marinescu (Vectra Zărneşti) este lider la MX65, Blaga Botond (Sugaş Sfântu Gheorghe), e primul în clasament la MX85, şi doar Andrei Poponuţ (Jitsu Zărneşti) îl mai poate ameninţa. Sărind la clasa Veteranilor, pe Daniel Nagy (Steaua GTH) îl aşteaptă, cel mai probabil, o nouă clasare pe primul loc.

Două etape au mai rămas de desfăşurat, până la sfârşitul sezonului, Autostrada A1 Militari, pe 7 septembrie şi Prundu, pe 19 octombrie, iar câştigătorii celor opt clase se văd deja la orizont.

 

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.