

Suzuki a prezentat în weekendul care tocmai s-a încheiat o nouă declinare a respectabilului V-Strom. Aceasta se numește Fun Ride și are dotări de serie câteva accesorii pe care și le doresc toți motocicliștii.
Una din primele întruniri ale motocicliștilor europeni din 2016 a avut loc weekendul acesta în Italia. Aflată la cea de-a 3-a ediție, Agnellotreffen este versiunea italiană a legendarei Elefantentreffen germane. Se ține într-o stațiune montană aflată la 1800m altitudine și reunește peste 1000 de motocicliști care apreciază dormitul cu cortul în zăpadă.
Suzuki a fost acolo și a prezentat o nouă versiune V-Strom. Mai precis, este o versiune derivată din V-Strom 650 XT ABS (motocicletă pe care am testat-o anul trecut). Fun Ride este un enduro-tourer de clasă medie care se diferențiază de restul seriei prin setul de valize laterale rigide din aluminiu (plus suport cu prinderi pentru semnalizările spate), protecții de mâini și un scut pentru motor (din plastic). Sunt câteva accesorii pe care viitorii proprietari ai unei asemenea motociclete și le cumpărau oricum ulterior. În ciuda denumirii de “Fun Ride” și a explicației comunicatului de presă de la Suzuki cum că aceste accesorii măresc plăcerea de a conduce, ele au un rol în special practic. Dacă ar fi avut în plus mânere încălzite și priză USB, ar fi fost cu adevărat o motocicletă gata de drumuri lungi.
În rest, pe partea tehnică, Fun Ride nu se diferențiază de un V-Strom 650 XT ABS. Motorul cu 2 cilindri în V (69 c.p., 60Nm) și prețul accesibil îl situează printre primele opțiuni când este vorba de o motocicletă polivalentă din categoria 650-800 cmc.