Francezii de la E-Novation vor pune în vânzare un dispozitiv ce poate fi montat pe orice motocicletă. Util atât pentru școlile de pilotaj, cât și pentru amatori, gadgetul înregistrează multiple date ce pot fi analizate ulterior, pe laptop.
În domeniul curselor, telemetria are un rol fundamental. Ajută piloții, inginerii și mecanicii să studieze performanțele de pe circuit, ca apoi acestea să fie îmbunătățite. Dar și ca motociclist amator, dacă vrei să știi cum a fost plimbarea cu motocicleta, ai posibilitatea să vizualizezi aceste date.
Un start-up din Franța, E-Novation a dezvoltat un dispozitiv electronic ce se montează cu ușurință sub șaua oricărei motociclete. Acesta înregistrează unghiul de înclinare, accelerațiile, frânările, viteza sau timpul pe fiecare tur de circuit. Analiza se face cu un giroscop pe trei axe, un accelerometru și un GPS. Rezultatul este mai fidel decât înregistrarile doar cu un GPS, care analizează ansamblul pilot-motocicletă, nu doar motocicleta.
Sistemul se numește 3DMS și se conectează wireless cu telefonul, tableta sau laptopul. Datele respective le poți integra într-o filmare ce ai realizat-o cu o cameră de pe motocicletă, iar rezultatul este ca și la imaginile de la MotoGP. Se pornește cu un buton ce poate fi amplasat pe ghidon (sau lângă șa – oriunde dorești), parametrii fiind vizibili în timp real, pe smarphone. Dezvoltarea sistemului se va încheia în februarie 2016, ca din martie să înceapă comercializarea. Prețul dispozitivului va fi în jurul sumei de 180 de euro.