Drumul pe care nici harta nu vrea să-l arate. 550 Khanate Ride
26/09/2015
Marele Somn din Marea Stepă. 550 Khanate Ride
01/10/2015

Yamaha revine în WSBK

În 2016 Yamaha va reveni în Campionatul Mondial de Superbike. După o absență de 4 ani, R1 se întoarce pentru a lupta cu concurența pe circuite. Piloții care vor avea această sarcină sunt Sylvain Guintoli și Alex Lowes.

Multă lume se întreba cum s-ar comporta noua Yamaha R1 (pe care am testat-o în primăvară pe circuitul de la Serres) în condiții de concurs. Era, de altfel, ca și o datorie pentru Yamaha de a se alătura celorlalți producători care se întrec în WSBK (Aprilia, BMW, Ducati, Honda, Kawasaki și Suzuki). Iată că R1 revine din primăvara anului viitor și va fi condusă doi piloți talentați. Membrii echipei sunt francezul Sylvain Guintoli, campion mondial WSBK 2014 (atunci era la Aprilia) și Alex Lowes, campionul British SBK “furat” de la Suzuki.

Anul acesta, când Yamaha a prezentat noul YZF-R1, modelul a fost anunțat ca o nouă generație de motociclete de curse, care are pretenția de a impune noi standarde. În timpul sezonulul 2015 a câștigat numeroase curse în Road America AMA Championship, British SBK, French Superstock sau legendara cursă de anduranță de 8 ore de la Suzuka  unde a fost condusă de vedetele Pol Espargaro, Bradley Smith și Katsuyuki Nakasuga.

“Este un moment important și abia așteptăm revenirea în topul campionatului”, a declarat Eric de Seynes, responsabilul firmei japoneze pentru Europa. “Cu tehnologia implementată din MotoGP era clar că trebuia să revenim în WSBK pentru a arăta adevăratul potențial al acestei motociclete. Ne-a luat un an pentru a căpăta experiență în diferite campionate, iar acum suntem pregătiți.”

Yamaha va fi sponsorizată de Pata, firma italiană de produse de panificație care s-a aflat alături de Honda mai multe sezoane, iar ca parteneri vor fi britanicii de la Crescent Racing.



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.