Marele Somn din Marea Stepă. 550 Khanate Ride

Cu câteva zile în urmă tremuram de frig în stepă, în drum spre Astana, cu ospăț bazat pe biscuiți, batoane de ciocolată și apă de ploaie. În Astana, capitala Kazahstanului, altă sesiune de îngheț: 3-4 grade la intrarea în oraș, sub 0 în timpul nopții.

Ca să ne mai treacă starea de frig, în ultima seară din Astana am gustat din viața mondenă a orașului și ne-am încălzit într-unul dintre cele mai bune restaurante. Pentru că există. Un restaurant din acela, aflat undeva sus, cu vedere spre toate clădirile din centru. Cu narghilea în strânga mesei, friptură de vită perfect pregătită în farfurie și skyline de poveste în dreapta. Ce priveliște! După atâta trudă, trebuie să ne mai și relaxăm. Și ce bere nefiltrată… Ei bine, toate ne-au cam furat peisajul din fața ochilor, așadar a doua zi, ne-a fost cam greu să vedem peisajul de la ora 7.00. Trezește-te cu chiu cu vai, fă bagajul, leagă bagajul pe motociclete și hai la un drum de 570 de km.

După vreo 250 de km începe să se încălzească. Și noi mâncăm un burger. Și intervine acea stare de bine de după masă, când ar putea să urle și o șefă isterică la tine, că tot te-ai întoarce pe cealaltă parte a patului și ți-ai continua somnul.

Acela a fost momentul când camaradul Ivana a pățit-o. ‘Am simțit, dintr-odată că mi se închid ochii. Nu e de râs, e foarte nașpa.’ După o gură de cola și ceva gimnastică de înviorare, ne urcăm din nou pe motoare. Mergem 20 de km. Și mă ia pe mine. Ne aflam undeva la sud de Karagandy, în plină stepă.

Mi-era un somn de nu mai puteam ține ochii deschiși. Simțeam cum casca îmi cade într-o parte și cum lebede albastre încep să plutească pe asfalt. Abia puteam să iau virajul. Asta dacă era vreunul. Pentru că… stepa fiind stepă, nu e nevoie de viraje. Și nici trafic nu prea e. Și nici chestii după care să te uiți. Mergi până te uită Dumnezeu. Iar asfaltul dintre Karagandy și Balkhash… perfect. Fără urmă de gropi. Vedeam din când în când cirezi de vaci și turme de oi, mă abțineam de la numărat ca să nu adorm de-a binelea, și aveam benzinării atât cât să nu facem pana prostului.

Era bine. Și vremea… un soare de toamnă, de-ți era mai mare dragul să te întinzi pe marginea drumului.
Dar ca să nu ne întindem definitiv, am oprit la o cafenea de tiriști. Cafe-uri, sau Kafeci, depinde cum vrei să le spui, împânzesc șoselele din Kazahstan. Poți bea o cafea solubilă, un ceai și poți mânca diverse cărnuri, de obicei de oaie.

Iar dacă te prinde noaptea, găsești și adăpost. Aceste kafe-uri și benzinăriile sunt cam singurele lucruri făcute de mâna omului în Marea Stepă. Cele câteva sate se află în afara drumului. Unele la cinci km, altele la 50. Chiar dacă e total diferită, stepa îți dă acel sentiment pe care ți-l dă muntele: realizezi cât ești de mic.

La acea cafenea eram doar noi și câțiva localnici care mergeau în sens opus. Ne-au analizat, s-au uitat la motociclete și, la fel ca toată lumea, ne-au întrebat de unde suntem și ce căutăm pe-acolo.Băieți de treabă. Ne-am înțeles de minune, noi în română, ei în kazahă, am băut un ness tare și am văzut cel mai ciudat câine de pe Pământ.

După atâta vreme bună, moțăială și o viteză de croazieră supersonică, lucrurile au revenit la normal: am făcut pană (din nou), ne-a prins noaptea pe drum și, odată cu ea… frigul. Am dormit în orașul Balkhash, apoi am văzut un camion în flăcări, am vizitat unul dintre cimitirele de pe marginea drumului și am avut o întâlnire de grad III cu o brigadă de cămile. Cine spunea că stepa e plictisitoare? Dar avem câteva filme de pregătit și nu vă povestim totul de acum.

Pentru că suntem într-un hotel din Taraz, cândva un nume glorios de pe Drumul Mătăsii, e trecut de miezul noptii și mai avem 550 de km până predăm motocicletele. 550 Khanate Ride se apropie de final.

În stepa din Kazahstan realizezi cât ești de mic

Proiectul 550 Khanate Ride este susținut de Rompetrol, marcă KMG International.