Anvelopele Mitas E-07. Impresii după călătoria din Siberia
18/02/2019
Rev’it! Defender Pro GTX – Impresii după tura din Siberia
20/02/2019

Singură, în Africa. Pe un Harley-Davidson Iron 883

O cheamă Elena și locuiește în Italia. Are un Harley-Davidson cu numere de Vaslui, căci de-acolo e. Iar dacă tot și-a luat permisul moto, s-a gândit că Europa nu-i chiar așa interesantă. Deci a luat vaporul din Genova și s-a oprit tocmai în Maroc. De-acolo a coborât spre Mauritania, Senegal, Guinea,  Coasta de Fildes, Burkina Faso, Mali și înapoi. Vreo trei luni și jumătate. 

Am cunoscut-o pe Elena vineri seara la lansarea Vespa Elettrica. La cum pune problema, ar fi putut pleca chiar și cu Vespa, dac-ar fi fost să fie. Înțelege că un Harley Iron 883 nu e tocmai o motocicletă pentru expediție și se cam luptă cu greutatea, începătoare fiind. “Iron 883? Dar unde-ți cari bagajele, o întreabă un prieten?”. “Mi-am luat niște genți soft”. Dacă te uiți la fotografii o să vezi două genți laterlale și un amalgam format dintr-un roll-bag mare, cortul, o canistră de benzină old-school, toate prinse cu chingi. 

Comunicativă și dezinvoltă, vorbăreață și optimistă, a dormit “acasă la oameni”. “La un moment dat devenise un scop pentru mine. Fără hoteluri. Mi-am luat și cortul, dar nu l-am pus niciodată”.

Motocicleta? Pe-asta o are (și-i place mult), cu asta pleacă – indiferent de destinație. N-a avut nicio problemă în călătorie, până la întoarcere, în Maroc, când s-a defectat fix în fața service-ului Harley-Davidson. Mai peste tot a mers pe asfalt. Nici n-a avut altceva în plan. E conștientă că ar putea avea ceva probleme pe off-road, dar pare neabătută. 

Și asta a fost doar încălzirea. Elena pregătește ceva foarte tare. Cu-aceeași motocicletă, dar cu un echipament ceva mai bun pentru touring – nu cu o cască retro prin care bate vântul. N-o să spun despre ce e vorba –  o las pe ea s-anunțe. O puteți urmări pe Facebook, Instagram (@helebiker) și pe site-ul helebiker.com



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.