San Pedro de Atacama – orașul de chirpici. Cu motorul la 4.800 m. Go South, Ep. 06

Nu putem părăsi Chile fără a vă povesti de San Pedro de Atacama. E un loc tare interesant. Toate casele sunt clădite din chirpici, inclusiv cea în care voi dormi (bonus o șopârlă sculptată pe perete) dar nu sunt impresionat, pentru că am copilărit la bunici, în Oltenia, unde tot din chirpici sunt casele (dar fără șopârle pe pereți). Partea haioasă este că pereții sărăcăcioși de pe ulițele neasfaltate, ascund magazine și restaurante scumpe. 

San Pedro de Atacama pare uneori desprins din filmele Star Wars, – are aerul unui oraș-târg de pe planete îndepărtate unde apar tot felul de creaturi. San Pedro de Atacama este viu, tânăr și boem. Este plin de oameni ce par gata-gata să escaladeze vulcani de 6.000 de metri ce se văd de pe străzile orașului, plin de motocicliști, plin de mașini 4×4 venite de te miri unde.

San Pedro de Atacama este un loc turistic. Iar asta înseamnă multe hoteluri și hosteluri, coadă mare la singura benzinărie din zonă, restaurante scumpe, vânzoleală, magazine de suveniruri și tot felul de tururi către obiectivele din zonă. Dar este o bază bună pentru a începe să explorezi locurile și tocmai de aceea am rămas două nopți – după aceea ne-am dat seama că a fost cam puțin.

Ulita din San Pedro de Atacama

Satul se află în Altiplano, la 2.500 de metri, iar după o noapte dormită (nu petrecută) acolo începi să te aclimatizezi. Spun “nu petrecută” pentru că o sticlă de vin roșu înainte de-a urca la 5.000 de metri nu e o idee tocmai bună.

Pornim dimineața spre Parcul Național Los Flamencos și avem în stânga noastră vulcanul Licancabur (5,916 m) când vedem primele llame. Lăsăm motocicletele pe cric și plecăm spre ele să le fotografiem. După câțiva pași încep să mă simt ușor amețit, să obosesc și-mi dau seama că e prima dată când ajung la peste 4.000 de metri. Iar vârful nu e aici. Următoarele ore le vom petrece la peste 4.500 de metri, șoseaua ajungând undeva la 4.800.

Vedem primele camelide Guanacos, mai sperioase, mai mici și mai gingașe decât llamele. Dar hai să stabilim și cum e cu camelidele: există patru rase – llama, alpaca, guanaco și vicuna. Primele două sunt domesticite, în timp ce guanacos și vicuna sunt sălbatice, ultimele fiind protejate. Au fost vânate intens pentru că lâna pe care o produc, ajungând să fie pe cale de dispariție. În 1974 rămăseseră doar 6.000 de exemplare, dar acum sunt 350.000.

Dar camelidele vicuna nu sunt singurele animale rare pe care le-am văzut. Într-o oază de vegetație aflată la marginea unei întinderi de sare am zărit elegantele păsări flamingo. O imagine deosebită – fără autocare de turiști – noi trei singuri pe acel platou, având în fața ochilor o mică colonie de flamingo, un grup de guanacos, și un deșert de sare în miniatură, la 4.500 de metri deasupra mării, înconjurați de vulcani de 6.000 de metri.

George și un vulcan de 6.000 de metri în fundal

Coborâm spre după-amiază din Parcul Național, începem să respirăm omenește pe la 2.500 de metri și ne îndreptăm către Valea Lunii, un loc de la care aveam mari așteptări. Locul în sine este formidabil și nu degeaba poartă acest nume. Dar e plin de turiști. Mașini, autocare, fotografii, selfie-uri. “Civilizația” mă indispune mai tare ca diferența de altitudine și nu pot simți acest loc – atracția numărul unu a zonei. Așadar, parcurg rapid traseul, ca să nu zic că nu l-am văzut, fac câteva fotografii și mă întorc în sat, rupt de foame și de oboseală.

O masă caldă și cad lat. A doua zi suntem iar pe drum. Plecăm spre Peru.

Cine mai are nevoie de cric?