Himalayan este una dintre motocicletele “adventure” cele mai așteptate în 2016. Pentru că este altfel decât restul categoriei: ușoară, simplă și ieftină. Iar motocicletele Royal Enfield se importă și în România.
Așa cum am mai scris despre Royal Enfield Himalayan, varianta finală a modelului s-a lăsat îndelung așteptată. Am avut parte numai de fotografii spion și de zvonuri.
Publicul o va putea vedea pentru prima dată, săptămâna viitoare, pe 2 februarie, la Delhi, India. Până atunci, producătorul a lansat un prim clip în care vedem la treabă mica motocicletă adventure.
Himalayan are un monocilindru de 410 cmc ce va scoate în jur de 30 c.p. și un cuplu de 40 N.m.. Cu toate că Royal Enfield este un nume ce fabrică motociclete de peste 114 ani, credem că un scrambler/adventure simplu s-ar fi putut fabrica și la fabrica din Zărnești.
În plus, așa cum remarca prietenul nostru Marius Băcilă de la MotoBikes, motocicleta se dezintegrează în timpul filmărilor. La un moment dat (min 1.50), după o săritură, se vede cum sare scărița dreaptă.