Despre noua Honda Africa Twin. Mai mult decât specificații
23/09/2019
2019 BMW R nineT/5 – Test. Prima Tură
25/09/2019

Premiera Filmului #GoPamir. Ne vedem, da?

Joi, 3 octombrie, de la 19.00. Unde? Flip Flop Bistrotecta – Bvd Dacia, nr 139, București. E o grădină frumoasă, iar dacă vremea va ține cu noi o să fie locul perfect ca să stăm la povești. Ce se întâmplă? Facem prima proiecție a filmului #GoPamir – o aventură cu motocicleta în Asia Centrală. Dacă ați citit o parte din jurnalul de bord, știți deja despre ce e vorba.

Acum câteva luni, la final de iulie, plecam spre Bishkek, Kârgâzstan. De acolo am început o călătorie cu motocicleta pe Drumul Mătăsii, am dormit în iurtele din munți, am bătut drumurile prăfuite ale Kârgâzstanului, apoi am trecut prin pasul Kâzâl Art către Tadjikistan. În acel pas, aflat la 4.200 de metri, se află frontiera dintre cele două țări. Țin minte și-acum senzația pe care mi-a lăsat-o priveliștea din vârf. Nu prea ai cum să uiți așa ceva. Vânt puternic, și un pământ roșu din care praful se ridica în valuri ce pluteau spre granița tadjikă. Praf roșu pe care aveam să-l aduc și acasă după ce mi-a intrat în obiectivul aparatului foto. Undeva în dreapta mea era o oaie Marco Polo (initial am zis ca-i capra) de piatră sub care scria Tajikistan cu litere chirilice. Intram pe Acoperișul Lumii, pe platoul munților Pamir. 

Povestea continuă pe Pamir Highway, prin coridorul Wakhan, până spre orașele vechi ale Drumului Mătăsii, Samarkand și Bukhara. 

Și nu e doar asta. Adică nu e doar despre această călătorie. Voiam demult să ne întâlnim față în față. Să discutăm și altfel decât decât prin comentarii de Facebook și mesaje digitale. Așadar, ne vedem joi, pe 3 octombrie, la Flip Flop. Nu e nevoie de rezervare, dar m-ar ajuta să dai join la evenimentul de pe Facebook ca să-mi fac o idee câți vom fi. 

Ne vedem joi, da?



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.