Dacă nu cumva ți-a picat internetul, ai aflat deja de câteva ore că s-a lansat noua Africa Twin. Am anunțat-o și noi, printre primii, pe DriveMag Riders – găsești acolo toate specificațiile. Două versiuni – una off-road, una Adventure Sports – multă electronică, motor mai mare, multe îmbunătățiri. Honda Africa Twin a devenit un produs matur.
Honda este un brand conservator. Cuminte. Nu se-aruncă niciodată în față cu ultimele tehnologii, nu se ia după piață, ci preferă să lanseze o motocicletă și să aștepte feedback-ul publicului. Apoi să îmbunătățească. Pentru unii e frustrant, dar așa funcționează lucrurile la Honda. Cam așa s-a întâmplat și cu Africa Twin. Dar rezultatul este cel mai important: CRF1100L este acea Africa Twin pe care și-o dorea toată lumea.
Mă uit la lucrurile pe care le criticam la întoarcerea din Pamir și văd că toate au fost rezolvate: acum avem cruise control, anvelope tubeless, cadru și ergonomie revizuite pentru un control mai bun în off-road, funcție cornering pentru DCT. Ba chiar este și mai ușoară cu 4-5 kg, în funcție de versiune. Pentru mine, noua Honda Africa Twin e motocicleta pe care mi-am dorit-o de la început. Dar cele 87.000 de unități vândute după relansarea din 2016 arată că pentru mulți era deja motocicleta pe care și-au dorit-o. Iar senzația mea e că aceste îmbunătățiri vor accelera vânzările și mai mult.
Anvelope tubeless
Pe versiunea Adventure Sports, noua Africa Twin are anvelope tubeless în stilul R1200GS. Pe versiunea basic, off-road, are jantele clasice și anvelope cu cameră. Specialiștii în off-road consideră că anvelopele cu camere sunt mai bune, fiind reparabile indiferent de problemă: dacă tai anvelopa, dacă lovești foarte tare janta, etc. Doar schimbi o cameră de aer și mergi mai departe. Dar pentru un om fără antrenament, schimbatul unei camere pe marginea drumului poate fi un calvar. Eu mă număr în această categorie.
Cruise control
Standard pe ambele versiuni. Nu mă număram printre cei care să simtă lipsa cruise controlului. Îl folosesc doar din când în când, pe sectoare de drum monotone, ca să-mi relaxez mâna dreaptă. Dar pentru cei care circulă pe autostrăzile din Europa este foarte util.
Electronice
Noua Honda Africa Twin, indiferent de versiune, are IMU pe șase axe care controlează modurile de mers, traction controlul, anti-wheelie (trei nivele + off), cornering ABS. Are, practic, toate sistemele la modă pe piață. Nu-i lipsește nimic. Și e foarte bine. O motocicletă mai sigură e întotdeauna o veste bună. Eu sunt curios de felul în care va funcționa traction controlul pe noua versiune – sper ca cei de la Honda să fi umblat la felul în care intervine – pe modelul actual nu este neapărat subtil. Avem un al patrulea mod de mers: Off-Road. Acesta se adaugă deja-existentelor Gravel, Urban și Touring.
Suspensii normale revizuite, suspenii semi-active pe Adventure Sports
Așa cum arată acest inter-titlu, Honda a revizuit suspensiile noii versiuni. În același timp, Adventure Sports vine în două variante – cu suspensii clasice și cu suspensii Showa semi-active: își schimbă setarea în funcție de modul de mers și în funcție de stilul de pilotaj. La viteză mică sunt mai comode, la viteză mare devin mai rigide.
Cutie DCT sensibilă la înclinare
Cutia DCT schimba fulgerător de repede și foarte precis încă de la faceliftul din 2018. Dar aveam o problemă cu vechea versiune: schimba treapta în viraje și eram nevoit să merg pe manual în regim sportiv. Acum, senzorul de înclinare trimite informații către cutia de viteze, astfel încât noua Africa Twin DCT ar trebui să păstreze treapta în mijlocul virajului. E unul dintre update-urile care mă bucură foarte mult.
Mai ușoare cu 4, respectiv 5 kg
Contrar curentului, Honda a reușit să dea jos din kilograme chiar dacă a crescut volumul motorului și a adăugat componente electronice. Astfel, ambele versiuni sunt mai ușoare ca înainte.
Chestiunea cailor putere
Honda Africa Twin va avea un motor mai mare – 1.084 cc, pentru a îndeplini normele Euro 5 și Euro 6 fără o scădere a puterii. Caii putere n-au crescut prea mult – 100, față de 95. Și 105 NM. Din discuțiile pe care le-am avut cu oameni care cunosc subiectul, Honda nu și-a dorit să ofere mai multă putere. Consideră că un motor de un litru, cu doi cilindri, funcționează cel mai bine în acest regim – altfel ar putea vibra, ar putea oferi putere mai mare dar fără să ofere cuplu similar, ar putea fi mai puțin fiabil. Este singurul capitol unde Honda nu urmează trendul din piață.
Display TFT cu Apple Car Play
Cam toată lumea se plângea de bordul vechilor Honda. Pe mine nu m-a deranjat niciodată, pentru că nu e un aspect care să conteze prea mult în cazul meu. Dar trebuie să recunosc că display TFT Apple Car Play suna foarte bine. Am iPhone și în felul asta pot să văd navigația direct pe display-ul motocicletei.
Sisteme de bagaje noi
Un punct slab al generației vechi era sistemul de bagaje. Mă refer la acele cutii din plastic, nu foarte rezistente la căzături. Honda și-a învățat lecția și a schimbat complet lucrurile: acum ai de ales între plastic și aluminiu, ambele sisteme noi. Versiunea Adventure Sports are acum și top case.
Două versiuni – Off-Road și Adventure Sports
Versiunea Off-Road este mai ușoară, mai compactă, mai subțire. Șaua se află la aceeași înălțime, dar este mai îngustă și în felul ăsta poți ajunge mai ușor la sol chiar dacă garda e aceeași. Ghidonul se află ceva mai sus și oferă o ergonomie mai bună în off-road. Parbrizul este fix și scurt.
Versiunea Adventure Sports: rezervor de 24,8 litri, cu o autonomie estimată de 500 de km. Parbrizul este înalt și reglabil. Sub farurile cu design nou există lumini speciale pentru viraje. Motorul este protejat de un scut mai mare și am observat crash-baruri noi. Versiunea cu suspensii electronice semi-active intră pe teritoriul R1250GS, cu excepția cailor putere. Suntem curioși să vedem prețul. Va fi cea mai scumpă Africa Twin construită vreodată.
Pe piață încă din 2019
Nu trebuie să așteptăm primăvara ca să vedem pe viu noua Africa Twin. Honda spune că motocicleta va ajunge pe piață la sfârșitul acestui an.