Cel mai rapid BMW din lume
04/09/2013
D-Air Racing Thorax, noul airbag de la Dainese
05/09/2013

Noua Suzuki V Strom 1000 va avea controlul tracțiunii. Detalii despre motor

Suzuki V Strom 1000 2014, una dintre cele mai așteptate motociclete de anul viitor, va fi echipată cu sistem de control al tracțiunii. Totodată, motorul este cu totul nou, potrivit inginerilor japonezi.

Ușor-ușor, facem cunoștință cu V Strom 1000. Deja știm cum arată, japonezii au creat un site special pentru noua motocicletă, iar acum ne povestesc despre motorul care o va echipa, prin intermediul unui interviu cu designerul motorului.

„V-Strom are un V în nume, așadar ne-am concentrat pe scoaterea în evidență a caracterului unui V-Twin. Cu huruitul lor la turații joase și puterea la turații înalte, V-Twin-urile sunt unice. Totuși, te pot păcăli la viteze mici, din cauza șocului de ardere mare“, spune designerul motorului, Eiji Sasaki. „Așadar, echipa noastră de dezvoltare l-a făcut mai lin la turații mici și medii, pentru touring, dar a rămas la fel de performant la turații înalte“, spune japonezul, adăugând că s-a străduit să facă propulsorul lui V Strom 1000 mai ușor de controlat pentru uzul zilnic.

Principala caracteristică a motorului de pe noua Suzuki V Strom 1000 ar fi plaja largă de distribuție a puterii. Cuplu maxim este la doar 4.000 de rotații pe minut. Cât despre faptul că motorul a rămas la o capacitate de 1000 CC, japonezii spun că producând un motor mai mare, ar fi avut o motocicletă mai grea, diferită de rețeta V Strom.

Au fost modificate setările injecției, au fost adăugate bujii cu scânteie dublă, iar magnetoul arată altfel. „De fapt, aproape toate componentele interne au fost redesenate; va fi un motor cu totul nou pentru toți cei care sunt familiari cu modelul precedent“, mai spune inginerul despre propulsorul noii V Strom 1000.

Totodată, cei de la Suzuki au avut o echipă diferită care s-a ocupat de sunetul motorului și de reducerea vibrațiilor.

Suzuki V Strom 1000 2014 este unul dintre cele mai așteptate modele ale anului și va fi prezentat la salonul moto de la Milano din această toamnă.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

1 Comment

  1. 6JustinK spune:

    I noticed that is hard to find http://www.pemotoare.ro in google, do you know that you can increase clicks dramatically by adding 5 stars review below your site in google search results? For more info just search in google – Juuri13 wp SEO advice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.