Tom Sykes a devenit campion World Superbike la Jerez
20/10/2013
VIDEO KillaJoule, cea mai rapidă motocicleta electrică cu ataș
21/10/2013

Mănușile moto Crivit de la Lidl

Mănușile moto Crivit de la Lidl nu-s de cea mai bună calitate, s-ar putea să te enervezi de câteva ori când le porți, dar până la urmă își fac treaba și au un preț foarte bun. UPDATE: După cinci luni de la achiziție (printre care și luni de iarnă), putem trage o concluzie mai pertinentă față de primul test. 

La începutul sezonului moto, am testat casca moto de la Lidl, despre care am spus că este bună pentru soacră. Ei bine, mănușile sunt bune și pentru o soacră pe care o iubești.

Materiale

Mănușile moto de la Lidl au, potrivit descrierii oficiale, membrană care te protejează de vânt și de ploaie, sunt ranforsare cu Kevlar, au căptușeală Thinsulate, elemente reflectorizate, protecție la încheietură. Sunt făcute din poliamidă (partea exterioară), pe palmă și în alte zone „critice“, au întărituri din piele, membrana este din poliuretan, iar căptușeala din poliester.

Nu-ți trebuie ochi de croitor ca să vezi că mănușile moto de la Lidl sunt în zona inferioară a gamei echipamentului moto. Cusăturile sunt stângace, aspectul este grosolan și nu au un design prea atrăgător. Totuși, au certificare europeană de siguranță și par destul de solide pentru pretențiile lor.

Cum se simt

La mănușile Crivit de la Lidl, o problemă serioasă este căptușeala, care nu este prea bine fixată de restul mănușii. După ce ai băgat prima oară mâna în ele, când le dai jos, simți căptușeala cum stă să iasă cu totul. Iar a doua oară când vrei să le porți, ai putea avea o problemă. Așa am pățit eu, la ceas de seară, în zonă de munte, când începea să se facă frig și am fost nevoit să dau la o parte mănușile de piele și să pun bucuros în mâini mănușile Crivit de la Lidl. La dreapta a fost cât de cât ok, dar la stânga n-am reușit, timp de cinci minute, să bag degetul mic din cauza căptușelii care ieșise de unde-i era locul. Până la urmă, m-am lăsat păgubaș și am plecat la drum, gândindu-mă că am dat banii degeaba.

După vreo 40 de km, când frigul s-a pus serios, am tras pe dreapta hotărât să le mai dau o șansă. Ei bine, de această dată, mănușile moto de la Lidl au mers, chiar mult mai repede decât mă așteptam. Bucuros și cu mâinile la căldură, m-am pus la drum. Dar a apărut altă problemă: croiala nu-mi permitea să țin degetele arătător și mijlociu de la mâna dreaptă pe frână. După vreo oră de mers, în care am tot strâns pumnul și am încercat să le lărgesc, parcă s-au mai lăsat și nu am mai simțit probleme. Totuși, sunt destul de grosolane și nu-ți permit să simți foarte bine comenzile.

Windproof: Protecția la vânt oferită de mănușile Crivit este bună. La viteze de autostradă, noaptea, în luna octombrie, nu mi-a fost frig, chiar dacă am mers pe naked fără manșoane încălzite. Waterproof: din păcate pentru exactitatea testului și din fericire pentru mine, n-a plouat. Totuși, am pus mănușile Crivit de la Lidl sub jet de apă și n-am simțit nimic pentru aproape patru minute. Apoi, am băgat mâinile de-a dreptul într-un lighean și am simțit apa la vârful degetelor. Totuși, rezultatul este onorabil.

Preț: 90 de lei. Cam cât o pereche fără pretenții de schi sau de „civil“. Adică foarte puțin. Probabil cele mai ieftine mănuși moto. Ieftine, până și pentru Lidl, care are în gama magazinelor din străinătate și mănuși mai scumpe. Merită? Da. Mănușile moto de la Lidl sunt o investiție bună pentru cei care nu bifează prea multe zile friguroase pe an și pentru ce-i care n-au pretenții hi-tech. La cât costă, mănușile Crivit se descurcă onorabil.

Părerea cititorului

[poll id=”18″]

 UPDATE 25 martie:

De la scrierea primelor impresii despre aceste mănuși, am reușit să le testez mai bine, în tot felul de condiții. Astfel, am observat că-ți țin mâinile calde atâta timp cât în termomentre sunt minim 5 grade Celsius sau mai mult. Altfel, ți-ar trebui mânere încălzite. Dacă te plouă și ești pe naked rezistă aproximativ 30-50 de minute, după care începi să simți umezeală în vârful degetelor. Dacă prinzi o oră de ploaie serioasă, nu te poți baza pe ele.

După șase luni de purtare (inclusiv iarna, când am mers, totuși, mai puțin), au început să apară primele semne de uzură. Banda care strânge încheietura mâinii este pe cale să se rupă, la fel și cusăturile din zonă. Estimez durata lor de viață la un an sau maximum doi, în funcție de cât le porți și de cât de repede ești dispus să arunci niște mănuși la coș.

Concluzia rămâne aceeași. Dacă n-ai buget ori pretenții de om care se dă pe circuit și nu mergi pe vreme rece decât câteva zile pe sezon, le poți lua cu încredere. Pentru un entry-level și pentru banii pe care-i dai pe ele sunt bune.

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

1 Comment

  1. […] care prefer o variantă la buget redus pot încerca mănușile de la Lidl. Nu-s tocmai un produs pe care să te poți baza, dar, decât să-ți înghețe […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.