

KTM 1290 Superduke R este, într-adevăr, o bestie. Are 180 de cai putere și ajunge de la 0 la 200 de km/h în 7,2 secunde. Totul, cu un V-Twin la 75 de grade.
KTM a lansat, în sfârșit, bestia – 1290 Superduke R. Este un naked cu performanțe de supesport și atitudine de supermoto. Ajunge la 200 de km/h în doar 7,2 secunde, grație celor 180 de cai putere și unui cuplu de 144 Nm. Iar 100 Nm ai deja de la 2500 rpm, ceea ce-nseamnă că, la primul milimetru când tragi de accelerație, o ia la sănătoasa.
KTM 1290 Superduke R ar trebui să fie îmblânzită de niște frâne Brembo cu ABS Bosch și de niște discuri de 320 mm. Asta, alături de un sistem de control al tracțiunii ce poate fi setat pe mai multe trepte. Rain – totul este limitat, iar controlul tracțiunii intervine imediat ce roata spate se învârte mai repede decât ar trebui în situații cu aderență redusă. Street – unde KTM spune că ai sportivitate optimă, dar și siguranță și Sport unde Superduke 1290 R își face de cap. Iar pentru cei care vor și știu să se distreze fără să se oprească în primul stâlp, ABS-ul și controlul tracțiunii sunt decuplabile.
Tot pentru potolirea lui 1290 Superduke R, cei de la KTM au montat ride by wire – accelerația electronică, care-i mai îmblânzește pe cei 180 de cai putere.
KTM 1290 Superduke R are, pe față, o furcă întoarsă WP cu diametrul de 48 mm, iar pe spate un monoshock care, de asemenea, poartă semnătura WP. Roata spate este legată de cadrul tubular printr-o basculă monobraț, despre care KTM spune că este ușoară și atent lucrată.
Bestia mai are un interval de service la 15.000 de km și lumini de zi în dotarea standard. KTM 1290 Superduke R vine echipată cu anvelope Dunlop Sportsmart2, special croite pentru acest model. Greutatea: 189 de kg, cu rezervorul de 18 litri gol.
2 Comments
[…] de la KTM au modificat modelul 1290 Super Duke R astfel încât motocicleta să fie capabilă pentru călătorii lungi fără ca motociclistul să […]
[…] Pentru promovare, Scorpion Masters a realizat un clip unde putem să-l vedem pe Sebastien Loeb în acțiune în șaua unei motociclete KTM 1290 Super Duke R: […]