Ducati Scrambler. Bucuria hipsterilor
02/10/2014
Dueluri de top la Zarnești, în etapa patru a Motocross CUP
02/10/2014

Kawasaki Ninja H2R. Armă mortală

Pe viu e și mai rea. E mai neagră ca Dracu de supărare și are o privire care-ți taie respirația. I-am tras niște ocheade și am strâns mai multe informații despre ea. Pentru că știm că vă place.

Kawasaki Ninja H2R a fost regina balului Intermot 2014. Pentru cei care n-au făcut încă cunoștință, e o fiară cu motor de un litru supra-alimentat ce dă drumul la 300 de cai-putere. Are aripi din fibră de carbon care s-o țină pe asfalt și a fost construită alături de băieții din diviziile aerospațiale. Am scris mai multe despre ea cu o zi înainte de salon.

Între timp, am văzut-o pe viu și venim cu fotografii și completări.

kawasaki ninja h2r (3)

Așa arată o hostessă fericită.

kawasaki ninja h2r (4)

Așa arată o hostessă fericită, din alt unghi.

Ninja H2R a atras toate privirile Intermot-ului. Inclusiv pe ale noastre. Se învârtea încet, pe o platformă, asfel încât să admiri fiecare centimetru de metal. La orice oră, erau cel puțin 10 oameni în jurul ei ca să-i facă fotografii. Desigur, accesul era îngrădit și doar hostessa angajată de Kawasaki avea voie s-o călărească. Iar după privire, credem că i-a plăcut.

Citește și:

PeMotoare la Intermot. Reportaj de la Koln

Kawasaki Versys 650 2015 – Primele detalii și fotografii

Kawasaki Versys 1000 2015 – Primele detalii și fotografii

Dar să terminăm cu fanteziile și să trecem la lucruri concrete. Kawasaki Ninja H2R va avea și o versiune de stradă (H2), ce va fi prezentată pe 6 noiembrie. H2R poate fi condusă doar pe circuit, neavând faruri, semnalizări sau… trusă cu scule. Cu alte cuvinte, băieții de la Kawasaki țin un as în mânecă și pentru EICMA – Milano. Chiar dacă a avut parte de o lansare publică, Kawaski nu spune prea multe despre Ninja H2R. Nu spune nimic despre greutate, despre electronice sau despre preț. Nu spune nici câte exemplare vor fi produse sau care e viteza maximă. Nu spune în câte secunde ajungi la 100 sau la 200 de km/h sau cât i-ar lua să facă un tur la Misano. Kawasaki folosește doar cuvinte de PR, precum „accelerație nemaivăzută“. Și, cam la asta se rezumă. Desigur că nu e un model care să sporească vânzările, ci să arate că japonezii pot și că n-au concediat departamentul de cercetare și dezvoltare. Totuși, misterul s-ar putea rezolva odată cu apariția modelului de stradă.

kawasaki ninja h2r (13)

Motorul este supra-alimentat, nu turbo. Deci, fără turbo lag.

Dacă modelul Ninja H2R poate dezvolta 300 de cai putere, despre varianta de stradă se spune c-ar fi ceva mai lentă cu 80 de cai. Deci, vreo 220. Va avea faruri și toate cele și va fi prezentă în showroom-uri. Probabil că nu și-n cel din România.

Motor supra-alimentat

Kawasaki Ninja H2R nu are un motor turbo (deci nu ai turbo lag), ci un supercharger centrifug (să-i spunem așa). Practic, este un disc ce se învârte al naibii de tare și trimite aerul forțat în motor. Totul a fost proiectat împreună cu divizia aeronautică (Kawasaki mai face motoare de bărci, de elicopter, etc)  Foarte mulți spun că Ninja H2R va fi prea radicală și cei 300 de cai vor impresiona în linie dreaptă, dar vor fi greu de stăpânit pe circuit. Kawasaki, în schimb, spune că designul, cadrul și motorul au fost gândite pentru un comportament supersport. Aici amintim de cadrul trellis – o combinație între rigiditate și flexibilitate și de aripile din fibră de carbon. Care înțelegem că nu sunt puse acolo doar pentru că arată spectaculos, ci că țin motocicleta pe pământ la viteză mare.

kawasaki ninja h2r (15)

Dar un circuit nu înseamnă doar top-speed pe linia boxelor, ci și viraje. Așadar ne așteptăm la niște electronice (mai ales controlul tracțiunii) care s-o țină bine pe asfalt. Totuși, Kawaski n-a suflat încă nicio vorbă despre asta.

Prețuri. Nu le știm încă, presa britanică spune că Ninja H2R ar fi cât o Ducati Superleggera, adică 60.000 de euro. Varianta de stradă ar costa, pe de altă parte, în jur de 25.000 de euro, mai spun englezii. Noi am auzit niște păsărele ciripind ceva de 35.000 de euro. Dar totul intră la capitolul speculații. Oricum, nu va fi un chilipir.

Vom afla clar pe 6 noiembrie, la EICMA. Până atunci, nu ne rămâne decât să admirăm și să înghițim în sec.

kawasaki ninja h2r (1) kawasaki ninja h2r (2) kawasaki ninja h2r (5) kawasaki ninja h2r (6) kawasaki ninja h2r (7) kawasaki ninja h2r (8) kawasaki ninja h2r (9) kawasaki ninja h2r (10) kawasaki ninja h2r (11) kawasaki ninja h2r (12) kawasaki ninja h2r (14) kawasaki ninja h2r (16) kawasaki ninja h2r (17)

schema motor

Schema motorului care echipează Ninja H2R

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

8 Comments

  1. anonim spune:

    nu vreau sa fiu hater sau altceva dar acest motor daca se poate numi asa …. arata ca un rahat….prefer un cbr 600 f4…sau r1 din 2000 sau orice mai clasic nu avion de plastic.

  2. T.C spune:

    yo vad pe poza o turbina. Daca nu o invart gazelle de evacuare ,atunci cine o invarte.
    Ce diferenta vedeti voi intre supraralimenatare si turbo.Aci nu specificati cum se face supraalimentarea.

  3. T.C spune:

    Pentru eliminarea ” golului de turbo” poate avea montat un system ”ALS”.Sa imi ziceti si mie cine invarte compresorul ala.

  4. T.C spune:

    Salut, acu e toata informatia.bravo.Keep up the good work!!!Practic este un compressor ”traditional”.

  5. […] Ar urma să se numească RC213V-S, o motocicletă dotată cu un V4 de 1.000 de cmc, o replică la Kawasaki Ninja H2 și la noua Yamaha R1. Despre această motocicletă am tot vorbit, inclusiv anul trecut pe vremea […]

  6. […] Kawasaki Ninja H2R făcea vâlvă la Salonul de la Intermot, unde a fost „Regina Balului“. O fiară de 300 de cai, cu aripi de fibră de carbon. Kawasaki anunța, la acel moment și o versiune ce putea fi omologată pe stradă: Ninja H2. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.