Întâlnire cu Superman în Izmene

Ies liniștit, la ceas de seară, cu niște treabă prin oraș. Cu scuterul, căci motorul îl țin pentru altele. Trafic lejer, oprit la semafor, ce bine că se mai poate respira-n oraș. Și-atunci apare Zeul Tunetului.

Călare pe-o Ninja de 300 sau pe-acolo, re-vopsită “cameleon”, cu o tobă ce duduie de zici că-n motorul ăla stă prins al doilea Război Mondial. Probabil că nu mai are nimic pe dinăuntru, și-n loc de “silencer”, țeava aia de fier ar trebui numită “amplifier”.

Plecăm de la semafor și fac greșeala să merg în spatele lui. Fraților, nu rezist. Simt că-mi crapă viziera de la atâta zgomot. Duduie drăcește și face un vacarm de mi-e frică că se dărâmă blocurile. Eu, care mi-aș pune sunet de Akrapovic ca s-adorm liniștit. Trag de gaz și-l depășesc, că de obicei băieții ăștia fac doar zgomot. Și, ce să vezi, cu el în spate n-aud mai nimic. Văd foarte bine becul aprins, dar nu se-aude. Un murmur, dar numai pentru că mă străduiesc s-aud ceva. Nici ăștia din mașini nu par să fie prea deranjați – cu geamuri închise și radioul pornit, n-au ei treabă. Mai bagă un watsapp, mai un facebook, “l-ai văzut pe ăla cu sensul giratoriu”. Al naibii sunet, cum stă el acolo, în spatele motocicletei. “Loud pipes save lifes”, nu? Pun pariu c-așa mi-ar fi răspuns dacă l-am întrebat ce-i cu prostia aia zgomotoasă. 

Chiar aș fi vrut să-l întreb când eram în paralel, dar cu zgomotul ăla nu ne puteam înțelege. Oricum, războinicul, undeva pe la 20 de ani (sper, că-n felul are timp să mai schimbe ceva), era foarte precaut: fără mănuși, cu pantofi sport din ăia de ieșit pe Lipscani (deci nu mergea la sală), îmbrăcat întrun fel de training din ăsta de se poartă acum pe la terase. Nu știu cum de și-a luat cască. Dar “Loud pipes save lifes”, nu?