

Paradă moto, party-uri și curse moto. Cam asta ne așteaptă la acest sfârșit de săptămână.
Deja suntem în plin sezon, așadar reluăm articolele săptămânale cu tema „Ghid moto de weekend“. Întrunirile n-au început, deocamdată, dar asta nu-nseamnă că n-avem unde să socializăm.
Black Helmets ne invită, sâmbătă, la marșul moto „Atenție șoferi, motocicliștii există în trafic“ – ajuns la a VI-a ediție. Totul se întâmplă în București, iar strângerea se dă la fântâna Miorița de la ora 14.00. Mai multe detalii.
O paradă moto va avea loc și la Baia Mare, organizată de Clubul Moto Nord 6 Riders. Mișcarea va avea aceeași temă – conștientizarea asupra prezenței motocicliștilor în trafic. Evenimentul are loc tot sâmbătă, iar adunarea se face pe Platou Centrul Vechi de la 14.00. Ziua se va termina cu un party. Mai multe detalii, pe Facebook.
Ceva mai la nord de fântâna Miorița, la showroom-ul Harley-Davidson din Băneasa, HOG București și pasionații de Harley își dau întâlnire la Spring Barbeque. Se discută, se schimbă impresii și se admiră noile modele SuperLow 1200T și ediția specială Street Bob, ce vor fi aduse în showroom. Strângerea se dă după 10.00.
Tot sâmbătă, dar la Ciolpani (între București și Ploiești) se dă startul sezonului Motocross Cup 2014. Și, ca de obicei, la Ciolpani, nu vei avea doar motocross de calitate, ci și un spațiu numai bun să te-ntinzi pe iarbă, să bei o bere și să te uiți la săriturile în stil MX. Desigur, asortat cu sunetul de monocilindru turat. Încălzirea începe de la 10.00, dar cursele clasei mari vor avea loc ceva mai târziu. Află mai multe detalii.
Iar pentru mulți, petrecerea poate începe de joi seara, când are loc Rock my Chopper, locul unde se întâlnesc pasionați de muzică și de motociclete. Are loc la clubul The Silver Church, iar atmosfera va fi întreținută de Compact, Up to eleven și Dincolo de Pod. La final, se va organiza o tombolă cu premii Harley-Davidson, evenimentul fiind susținut de Harley Owners Grup. Detalii.
În acest week-end ai ce vedea și dacă rămâi în fața televizorului. Duminică seara ai MotoGP: Marele Premiu al Argentinei. Va fi o cursă cu adevărat interesantă: Lorenzo trebuie să-și ia revanșa în fața lui Marquez iar Valentino Rossi va lupta, din nou, pentru podium. Spectacolul începe de la 17.00 cu Moto3, iar la 20.00 are loc cursa de la clasa mare. Marele Premiu al Argentinei va fi transmis de DigiSport.
Tot în acest weekend avem și World Superbike – etapa de la Assen – Olanda, unde participă și pilotul român Robert Mureșan (la clasa Stock 1000) . Conform programului publicat pe site-ul Eurosport, care transmite, de obicei, cursele, vei putea vedea la TV doar prima manșă din Superbike și cursa Supersport. Restul curselor, pe internet.
Iar dacă meteorologii au dreptate, scăpăm și de ploi. Cam așa arată ziua de sâmbătă pe site-ul inmh:
În rest vreme bună, asfalt uscat/coclauri fără surprize și weekend moto frumos să avem.