Cum ne îmbrăcăm când e frig. Ghid de supraviețuire
26/12/2015
MotoGP 2016 – KTM intră în arenă
04/01/2016

Dakar 2016 – Câteva zile până la START

Cea de-a 37 ediție a Raliului Dakar este pe cale să înceapă. Între 3 și 16 ianuarie, 153 de motociclete vor încerca să parcurgă aproximativ 9000km de treren dificil în America de Sud. Atenția publicului din România se va concentra pe KTM-ul 450 Rally Replica pilotat de sătmăreanul Mani Gyenes.

În timp ce noi ne vom reveni după petrecerile de sărbători, piloții participanți la Dakar vor trăi adrenalina pregătirilor și a startului. Majoritatea vor petrece Anul Nou în zona Buenos Aires, locul de unde sa va pleca în concurs. Este cea de-a opta ediție când raliul se ține în America de Sud. Dacă anul trecut traseul a fost prin Chile și Peru, acum se va alerga prin Argentina și Bolivia.

Gyenes Dakar

Pilotul sătmărean Emanuel “Mani” Gyenes, component al Autonet Motorcycle Team, va concura pentru a șasea oara în cel mai cunoscut rally-raid. Mani a câștigat ediția 2015 la clasa Maraton (locul 21 la general) și revine în șaua unei motociclete KTM 450 Rally Replica. Este o motocicletă nouă, mai puternică și mai manevrabilă decât cea avută în edițiile anterioare. Are cu 8 kg mai puțin, este pe injecție (mai eficientă la altitudini mari) și a fost primită din partea Consiliului Județean Satu Mare.

Mani Gyenes Dakar podium

Ediția din 2015 a Dakar-ului a fost câștigată de Marc Coma. Spaniolul, care a câștigat de cinci ori celebrul raliu, nu va mai concura, rolul său fiind acela de director tehnic al concursului. Cyril Despres, un alt pilot care a câștigat de cinci ori Dakar-ul, a schimbat șaua motocicletei KTM cu scaunul mașinii Peugeot 2008 DKR.



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.