Reguli noi pentru Campionatul Mondial de Superbike din 2014
17/11/2013
BMW prezintă noua colecție pentru poliție
18/11/2013

Brough Superior renaște. V-twin la 140 de cai

Brough Superior a revenit în industria moto odată cu lansarea modelului SS100.

După 73 de ani de absență, Brough Superior renaște. SS100 este cea mai nouă creație a producătorului britanic. Motocicleta nu are un cadru convențional. În schimb folosește o structură de tip Trellis, fabricată din oțel și un subcadru tubular fabricat din titan. Motorul este folosit în loc de cadrul propriu-zis. Acesta face legătura între suspensia față și suspensia spate. Astfel, inginerii au reușit să reducă greutatea motocicletei și în același timp au crescut rigiditatea.

Brough Superior SS100 este echipată cu un motor V2 la 88° de 997 cmc, răcit cu lichid. Propulsorul este conceput să dezvolte o putere între 100 – 140 CP, în funcție de setarea ECU preferată de fiecare client în parte. Cuplul maxim de 125 Nm este oferit la 8000 rpm.

Suspensia față a lui Brough Superior SS100 este independentă cu brațe duble și are un amortizor Ohlins cu o cursă de 120 mm. Producătorul britanic este renumit pentru materialele de înaltă calitate folosite la fabricarea motocicletelor, iar SS100 nu putea face excepție de la această regulă. Așadar, brațele furcii sunt realizate din aliaj de aluminiu și magneziu, în timp ce pentru triunghiurile superioare ce leagă furca de cadru s-a folosit titanul.

Brough Superior SS100 06

Brough Superior SS100 este echipată cu un sistem de frânare, 4D CMM AEROTEC, marca Beringer. Pe față au fost montate patru discuri ceramice cu diametrul de 230 mm și etriere radiale cu patru pistonașe, iar pe spate s-a ales un disc ceramic de 230 mm și un etrier cu două pistonașe. Roțile au jante de 18 inchi, iar greutatea la gol a motocicletei este de 180 kg.

Brough Superior SS100 a fost prezentată la EICMA 2013, iar motocicleta reprezintă aniversarea a 90 de ani a celui mai faimos model din istoria companiei. Pentru a păstra exclusivitatea brand-ului, producătorul britanic a decis să construiască acest model în ediție limitată.

Fișă tehnică Brough Superior SS100:

Motor: V2 la 88°, 997 cmc, patru timpi, răcit cu lichid
Putere: între 100 CP – 140 CP la 10.000 rpm
Cuplu: 125 Nm la 8.000 rpm
Cadru: tubular de tip Trellis fabricat din oțel și titan
Suspensie: față – independentă cu brațe duble, amortizor Ohlins cu o cursă de 120 mm
spate – progresivă, amortizor Ohlins cu o cursă de 130 mm
Frâne: față – patru discuri ceramice de 230 mm, etriere radiale cu patru pistonașe
spate – un disc ceramic de 230 mm și un etrier cu două pistonașe
Roată față / pneu față: 3.50 x 18” / 120/70 ZR 18
Roată spate / pneu spate: 4.25 x 18” / 160/60 ZR 18
Ampatament: 1550 mm
Greutate la gol: 180 kg

 



Cosmin Voicu
Cosmin Voicu
Îmi plac motocicletele de când eram mic și mă uitam împreună cu tatăl meu la MotoGP și la WSBK. Îmi aduc aminte de cursele cu Doohan și mai târziu de Rossi când alerga la 125 și la 250. Și de Fogarty și Haga la Superbike.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *