DN67C care leagă Rânca de Obârșia Lotrului se redeschide astăzi, 10 iunie. Stirea ne-a fost confirmată de reprezentanții CNADNR, care nu au putut să ne spună și în ce stare este drumul. Rămâne să mergem acolo pentru a vedea cu proprii ochi.
Deși este unul din cele mai frumoase drumuri nu numai din țara noastră, ci și din Europa, Transalpina are o soartă nefericită. Constructorul a intrat în insolvență, iar lucrarile au fost abandonate. În toamna anului trecut nu se terminase asfaltarea cu stratul de uzură, pereții de susținere nu erau realizați, nu erau montați toți parapeții și nici semnele de circulație.
În consecință, și “deschiderea” de anul acesta este cvasioficială, întrucât șoseaua nu este terminată și se circulă în regim de șantier. Am sunat la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ai cărei reprezentanți ne-au confirmat că astăzi se lucrează la îndepărtarea pietrelor căzute pe carosabil. Din păcate, nu au putut să ne spună exact care este starea drumului și cum se circulă.
Anul trecut, noi am treversat-o la zece zile după deschiderea oficială de pe 15 mai, când am realizat un drive-test cu Yamaha XT1200Z SuperTenere 2015. Drumul a însemnat o cursă cu obstacole și slalom printre pietre sau copaci. Dacă weekendul acesta mergeți în zonă, conduceți cu grijă și povestiți-ne și nouă cum se prezintă șoseaua.
Informații utile:
1 Comment
Tare mult as vrea sa merg pe Transalina si pe Transfagarasan cu motorul, insa mamei mele ii este teama sa nu mi se intample ceva si s-ar supara foarte tare daca as pleca, mai ales ca nu am experienta. Abia mi-am luat permisul, si as „zbura” pe sosea. Doua saptamani nu am iesit din casa, am facut chestionare pe http://www.i-drpciv.ro/ sa ma pot bucura de motor pana la venirea frigului.