Ducati 1199 Panigale S, ediție Ayrton Senna
10/10/2013
Marquez, penalizat pentru incidentul cu Pedrosa
10/10/2013

Motocross Cup, în weekend la București

Piloții din Motocross Cup aleargă la sfărșitul săptămânii pe circuitul Autostrada A1-Militari, în etapa a cincea din calendar.

Etapa cu numărul cinci a Motocross CUP, penultima a acestui sezon, se va desfăşura sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 12:00 în imediata apropiere a Bucureştiului, pe circuitul Autostrada A1-Militari. Zeci de motocrosişti de toate vârstele se vor duela pe parcursul întregii zile, în cele opt clase la care se aleargă în singura competiţie privată de motocross a României.

Dacă Ciprian Staicu, câştigătorul clasei Amatori de anul trecut, este instalat autoritar la conducerea clasei MX1, cea mai puternică clasă, la clasa dedicată adolescenţilor, MX 85 lupta rămâne deschisă. Oricine dintre Blaga Levente (Sugas Sfantu Gheorghe), Andrei Poponuţ (Jitsu Zărneşti) Alexandru Grădinariu (CSM Bucureşti) şi Iasmina Stan (Vectra Racing) poate urca pe prima treaptă a podiumului!

OLYMPUS DIGITAL CAMERADupă ce a reprezentat România la Motocrosul Naţiunilor, Adrian Răduţă lucrează în acest moment la pregătirea circuitului de motocros de lângă Bucureşti. Prezentat anul trecut drept un circuit excelent pentru piloţii începători, acesta îşi păstrează aceste valenţe, chiar dacă este în prezent lungit cu 300 de metri, iar pentru a trece de trambuline, sportivii vor trebui să zboare mai mult decât o făceau anul trecut. „Există mai multe variante pentru piloţii avansaţi, mai multe detalii tehnice, dar cel mai apropiat circuit de motocross de lângă Bucureşti se adresează tot începătorilor. Spectacolul va fi garantat”, spune Adrian Răduţă (Top Cross TCS).

Pentru zbor la joasă înălţime, cu motociclete puse paralel cu solul, dueluri roată la roată şi  o porţie serioasă de adrenalină, în acest weekend, destinaţia este una singură, circuitul Autostrada A1-Militari, ieşirea de pe şoseaua de centură spre Dragomireşti Deal.

harta circuit motocross militari a1



Cosmin Voicu
Cosmin Voicu
Îmi plac motocicletele de când eram mic și mă uitam împreună cu tatăl meu la MotoGP și la WSBK. Îmi aduc aminte de cursele cu Doohan și mai târziu de Rossi când alerga la 125 și la 250. Și de Fogarty și Haga la Superbike.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *