

Horex VR6 Café Racer va fi construită în 33 de exemplare și va costa… 33.333 de euro.
Nemții de la Horex vor să-și găsească, din nou, locul în istoria motociclismului. După ce a fost fondată în 1920, compania și-a trăit anii de glorie înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Războiul a închis producția, apoi au mai urmat câțiva ani buni până în 1960, când Horex a fost cumpărată de Daimler-Benz și n-a mai scos nicio motocicletă.
După anunțarea revenirii, în 2010, nemții au pregătit câteva modele noi. Iar ultimul din ele este VR6 Café Racer 33, cu motorul în șase cilindri de 1.218 cc, aranjați în V, care dezvoltă 126 de cai putere. Horex spune că prin noul model vrea să readucă spiritul motocicletelor sport din anii 60.
În rest, are o furcă Ohlins FGRT întoarsă, complet ajustabilă și detalii care-ți iau ochii. Iar Café Racer-ul nu este prima motocicletă anunțată de nemți. Horex VR6 Classic ar trebui, de asemenea, să vadă asfaltul anul acesta.