Cheia succesului într-o călătorie

Nu traseul, nu destinația, nu încercările prin care treci. Cel mai important într-o aventură e felul în care vezi tu lucrurile. 

Seara trecută stăteam de vorbă cu un prieten care se pregătește să traverseze Siberia și să ajungă la Magadan. Și cum un pahar de vin bun trezește simțurile și combină sinapsele, am dezbătut puțin tema unei aventuri moto: unde să te duci, ca să merite. Să fie greu sau să te simți ca-n concediu? Să pleci singur sau cu un prieten. Avantaje și dezavantaje.

În Ushguli, Georgia, acum câteva luni.

Din păcate sau din fericire n-am găsit niciun răspuns la astfel de dileme. Pentru că nu există. Tot ce contează este ca alegerea pe care-o faci să-ți placă ție și să ți se potrivească. Unii oameni sunt făcuți să călătorească singuri zeci de mii de km prin locuri pustii, pentru alții e mult mai important să aibă seara un prieten alături cu care să bea o bere.

Poți să faci pană în mijlocul unui drum pustiu și să nu mai știi cum să-i dai de cap (am pățit-o). De aici, pot ieși două experiențe. Poți privi pățania ca pe un ingredient necesar unei aventuri – o încurcătură din care trebuie să ieși cumva – o problemă pe care o vei rezolva, până la urmă, cu zâmbetul pe buze și alături de câțiva oameni de treabă. Sau poți alege să privești lucrurile pesimist și să vezi doar roata desumflată, camerele de rezervă sparte și frigul. Până la urmă, e doar o chestiune de perspectivă.

In Kazahstan, anul trecut. Drumul pe care am făcut pana despre care vorbeam mai sus

Frumusețea unei călătorii stă în ochii privitorului. Iar acum o să vă povestesc o călătorie frumoasă și simplă ce mi-a rămas în minte. Nu e Kazahstan, nu e Georgia, nu e Maroc.  Nu e vreo destinație exotică. E un drum pe care l-am făcut, într-o iarnă, din București la Hunedoara.

Era luna februarie, iar eu eram mai pe la începuturile PeMotoare și pe la începuturile aventurilor mele în lumea moto. Aveam o Honda Hornet, fără parbriz, manere încălzite și alte acareturi. Naked, așa cum a lăsat-o mama natură. Mai avem ceva haine cu protecții și un costum de ski mare. Se potriveau de minune. Principala problemă era că aveam cizme sport, strâmte, și nu prea intrau șosetele de ski. Ah, și mănuși de iarnă de la Lidl.

Astfel echipat, am plecat la 8 dimineața din București. Pe autostradă aveam 3 grade, mergeam cu 130 și eram fericit-nevoie mare. O fericire autentică, ce a persitat chiar și pe Valea Oltului, unde pereții de stâncă erau înghețați și unde începuse să mi se facă frig. Cred că aveam -2 grade.

Pe la Sibiu m-a luat frigul de-a binelea, iar pe la Sebeș dârdâiam. La Simeria m-a oprit poliția pentru c-am intrat cu 62 în localitate. Și tot de la polițist aveam să aflu că mi-a expirat ITP-ul. Până la urmă, li s-a făcut milă de mine și mi-au dat drumul.

Se făcuse ora șase, iar eu urcam spre lacul Cinciș – locul unde avea loc prima întrunire moto la care aveam să particip – Bikes on Ice. Nu eram fascinat de întruniri moto, dar mi se părea foarte tare că de ani buni niște oameni se urcă pe motoare în luna februarie și dorm la cort, lângă foc. Ah, și se roagă să ningă, ca să fie mai frumos.

Gata de drum

Nu cunoșteam pe nimeni acolo dar m-am împrietenit imediat cu oamenii . Iar eu nu sunt un tip sociabil, de fel.

A doua zi era mai cald. Am pornit-o spre Drobeta Turnu Severin, la părinți. Îmi amintesc și acum virajele din zona Hațegului și soarele de februarie care-mi încălzea viziera.

Cu un buget de câteva sute de lei, o Honda Hornet și un echipament de ski am obținut o amintire comparabilă cu turele mult mai complexe, mai lungi și mai costisitoare din Kazahstan, Georgia sau Maroc.

Până la urmă este doar o chestiune de perspectivă.

Cutii, protecție la vânt? Nu, doar două roți și poftă de aventură