Prețuri Suzuki 2017 în România. Cât costă noul V-Strom și noul GSX-R 1000
16/02/2017
SMAEB 2017: 21-23 Aprilie, Romexpo
20/02/2017

Verificarea de primăvară și pregătirea motocicletei pentru prima tură. Tutorial Video

Site-urile meteo anunță 17 grade. Gata. Vine primăvara. Știm că ești nerăbdător să dai prima tură dar, după trei luni de hibernare, ar trebui să faci câteva verificări ca să fii sigur că motocicleta funcționează așa cum trebuie. 

Verificările sunt exemplificate în format video în fereastra de mai jos. Pentru mai multe filme similare, apasă butonul „subscribe” și abonează-te la canalul nostru de YouTube. 

Schimbă uleiul/ Verifică nivelul de ulei

Dacă nu ți-ai schimbat uleiul înainte de a lăsa motocicleta la iernat, acum e un moment bun. Este prima operațiune majoră pe care-ar trebui s-o faci la începutul sezonului. Dacă vrei să amâni, verifică măcar nivelul.

Verifică dacă există scurgeri

Ia o lampă și uită-te atent la barcasa motorului și sub motocicletă. Dacă există scurgeri, e posibil ca după trei luni de hibernare să le observi.

Bateria

În timpul iernii, un redresor face minuni. Dacă nu l-ai folosit și n-ai pornit motocicleta din când în când, e posibil să-ți facă ceva probleme. Verifică bateria cu un aparat de măsură ca să fii sigur că mai ai 12,5V ca să poți pleca la drum. Sau încearcă să o pornești. Dacă nu funcționează, pune-o pe un redresor ca să o aduci la viață.

Semnale luminoase

Verifică farul, lampa spate, semnalizările de schimbare a direcției și luminile de frână. Sunt principalul canal de comunicare între tine și cei din jur.

Lanțul 

Verifică dacă lanțul este suficient de bine întins. Ceva lubrifiant nu strică.

Manetele, accelerația

Comenzile trebuie să răspundă impecabil. O accelerație blocată poate duce la o căzătură. Ai grijă ca totul să funcționeze “ca uns”.

Inspecție vizuală generală

Aruncă o privire peste toate elementele motocicletei. Uită-te după șuruburi slăbite sau orice altceva ar fi în neregulă. Verifică scărițele, încearcă să vezi dacă îmbinările carenelor sunt perfecte și verifică furca pentru scurgeri de ulei.

Presiunea în anvelope

E foarte important, deoarece în trei luni mai mult ca sigur că motocicleta ta a pierdut ceva aer. Ajustează presiunea conform manualului.

Frânele

Verifică maneta și pedala, lichidul de frână și dacă pompa de frână încă funcționează. Dacă simți ceva suspect, fă o vizită la service.



Bogdan Buleandră
Bogdan Buleandră
Merge pe două roți de la 12 ani. Concurează pe circuit din 2007. Pilotează un BMW S1000RR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.