Ce vehicul are doua locuri şi se înclină atunci când îl conduci pe curbe? Sigur că aţi fi tentaţi să spuneţi că e vorba de motocicletă, dar în cazul de faţă răspunsul este altul: pemeveul. Nu, nu căutaţi cuvântul în dicţionare, pentru că încă nu a ajuns acolo. Nici noi nu ştiam, dar odată cu lansarea i-ROAD, acesta este pe buzele tuturor.
Pemeveul (PMV) vine de la Personal Mobility Vehicle, o jucărie ce are două locuri, trei roţi, se înclină pe viraje, este electrică şi nici nu te plouă când mergi cu ea.
Toyota face un pas curajos pe un nou teritoriu cu conceptul i-ROAD, concept ce este prezentat zilele acestea la Salonul Auto de la Geneva. Având mai multe în comun cu motocicletele decât cu autoturismele, i-ROAD reuneşte ce e mai bun în ficare: plăcerea pilotajului, versatilitatea, consumul redus, manevrabilitatea (de la moto) cu siguranţa şi protecţia la intemperii (de la auto).
Datorită lăţimii de numai 850mm (cam cât o motocicletă) se poate parca oriunde, iar raza de bracaj este de numai 3m (o maşină „normală” are raza de 9m).
Deşi se înclină pe viraje, să nu vă imaginaţi se înclină atât de mult încât să atingeţi cu genunchiul pe jos. Asta pentru că gradul de înclinare se calculeaza în funcţie şi de viteză, iar de la cele două motoare electrice de 2kW (unul pentru fiecare roară) nu ne putem aştepta la o viteză cu care sa te dai pe un circuit. De altfel nici nu este acesta scopul ei, ci acela de a te duce la muncă sau la cumpărături cu ZERO consum de benzină sau de motorină.
Motorul electric are o autonomie de aproximativ 50 de kilometri, aşadar destinaţia trebuie aleasă cu grijă. Dacă nu te duce până acasă, macar să te ducă pâna la o priză, unde vei aştepta trei ore pentru o încărcare completa a bateriei.
Deocamdată nu au fost anunţate o dată la care ar putea intra în producţie sau un preţ estimativ.
[nggallery id=23]