Bogdan are nevoie de noi. Hai să-l ajutăm
03/02/2015
Cele mai vândute motociclete din România. Top 10 modele 2014
03/02/2015

Terminator Genisys – Arnold e din nou pe Harley

Pe 1 iulie a.c. va fi lansat un nou episod din seria “Terminator”, al cincilea. Genisys repetă povestea cu John și Sarah Connor, iar americanii salvează încă o dată umanitatea. Ciorba reîncălzită după trei decenii de la primul Terminator își pune speranțele în bugetul de 170 milioane $ și în prezența lui Schwarzenegger.

“Tânăr și neliniștit” sau “Suleyman Magnificul” ar putea avea o concurență. Doar costurile necesare pentru efectele speciale și pentru onorariul actorilor sunt impedimente ca apariția “Terminatorului” să fie mai deasă. Anumite serii sau trilogii (ex.: “The Godfather”) au sens, se completează reciproc, nu devin redundante. Altele, adică majoritatea, se bazează pe succesul primului episod și încearcă să vândă în continuare un brand deja constituit (ex.: “Mad Max”).Terminator Genisys

Cei care am văzut primul “Terminator” pe casete video am fost atât de impresionați încât ne luam la revedere de la prieteni cu formula “I’ll be back”. Următoarele episoade au reușit să dilueze atât caracterul Terminatorului cât și replica sa celebră. Mr. Olympia se apropie acum de 70 de ani, însă bugetul fabulos al filmului a permis aplicarea unui proces de întinerire, așa că el arată în film tot ca la 30 de ani. Tehnica se numește aging-down.

Cu toate astea, Genisys va fi așteptat cu nerăbdare. Pentru că, înainte de culcare ne dorim să ascultăm povestea cu Sarah Connor și Terminatorul cu aceeași voluptate cu care asculta povestea bicicletei galbene Toma Caragiu în “Operațiunea Monstrul”.terminator-genisys-entertainment-weekly-cover

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.