Yamaha Tenere 700 vs. KTM 790 Adventure vs. BMW F850GS Adventure. Episod Special
29/12/2019
Prima zi în Anzi. Go South – The Patagonia Ride 2
10/01/2020

Sosirea |GoSouth – The Patagonia Ride 1

Zborul din Paris la Santiago a trecut suprinzator de repede. Am reușit să dorm șase din cele 14 ore și n-am ajuns la destinație cu ochii cârpiți, cum mi se întâmplă mai mereu. Mă voi acomoda repede. Traversarea Anzilor în acea dimineață de joi, 2 ianuarie, lanțul imens văzut prin hubloul de Boeing 777 mi-a făcut poftă de aventură. 

Aterizat în Santiago de Chile, sar într-un taxi și mă îndrept spre Valparaiso. Costă 100 de dolari, și pentru banii ăștia primesc și o încercare de conversație în spaniolă din care nu pricep prea multe, dar înțeleg că-n Valparaiso n-ar fi tocmai bine, din cauza protestelor. Credeam că s-au mai liniștit.

E ora prânzului, iar orașul doarme. Câteva mașini pe străzi, nu prea mulți oameni. Graffitti-urile parcă s-au înmulțit și văd câteva clădiri și statui vandalizate. Valparaiso este un oraș boem, oraș al artiștilor și poeților, construit dintr-un amalgam de case din lemn și containere, un haos care și-a găsit totuși o unitate datorită culorilor vii în care e pictat. Nu sunt prea entuziasmat pentru că e deja a doua oară când ajung în Valparaiso. Și am chestia asta – pentru mine nicio revenire nu e ca prima oară. Dar vederea asupra orașului de pe terasa restaurantului Fauna din cartierul Cerro Alegre și mirosul oceanului mă relaxează. Recunosc, la sentimentul ăsta contribuie și berea artizanală surprinzător de bună, paharul de Pisco Sour – un cocktail local făcut din Pisco (un fel de țuică), zahăr brun, lime și albuș de ou și porția de ceviche – ton crud, marinat, amestecat cu ceapă, porumb și mirodenii locale.

A doua zi mă trezesc cu noaptea-n cap ca să-mi iau motocicleta. Am trimis-o acum două luni din Europa, pe mare. A plecat într-un container din Portul Hamburg, împachetată alături de alte motociclete, iar acum se află într-un depozit, cu parbrizul și oglinzile date jos. M-a costat vreo 2.000 de euro s-o aduc aici, iar în acest preț intră și returul. Din cauza protestelor, cursele au fost deviate spre San Antonio, aflat la 70 de km de Valparaiso. Formalitățile durează mai mult decât de obicei, prindem pauza de masă a angajaților din vamă, mie îmi e al naibii de foame, pentru că n-am apucat să iau micul dejun, și s-a făcut deja ora 3.00, dar nu prea am de ales. 

Odată scăpat și urcat pe motocicletă, simt că-mi dispare și foame și oboseală, și orice sentiment neplăcut. Mi-era dor de uriașul ăsta. Pe cât e de mare și impunător, pe atât se mișcă de grațios și n-am nevoie de multi kilometri ca să mă obișnuiesc cu el. De la prima accelerație mă simt alături de un vechi prieten. Ma suprinde, totuși, violența cu care livrează puterea. E motorul shiftcam, 1250, cu 136 de cai putere, și 146 Nm. Iar cuplul ăsta imens, pe care-l ai pe toată plaja de turație, te face să te simți invincibil. Merg tare. Mi-era dor să mă dau cu motorul. Depășesc, accelerez, întăresc suspensia pentru că simt un ușor voblaj pe viraje. Sau o fi de la anvelopa față? Trebuie s-o las mai moale pentru că am anvelope dual sport. Și pentru că nu mai am benzină și nu vreau să rămân pe marginea drumului, la cât îmi e de foame. 

Seara, pe terasa restaurantului din Valparaiso, muzica dată tare de un vecin se combină cu zgomotul străzii care fierbe mai jos, în piață. Se aud zgomote puternice, sirene, se strigă. Începem să strănutăm și ne ustură nările. E de la gazele cu care-au dat jandarmii lor. Intrăm repede înăuntru, termin paharul de bere și adorm pe fundal de lupte de stradă și muzică house.

Dimineața mă urc pe motor și plec să mai rezolv câteva detalii administrative – cartelă locală și schimbat bani. Găsesc de toate la un mall și după ce cumpăr SIM nou aflu că dacă vreau să reîncarc trebuie să mă duc la supermarket și la …farmacii. 

Plec spre Santiago, iar drumul e scurt și trece repede – între cele două orașe e autostradă. Orașul lâncezește sub soarele austral. E vară. Sunt 31 de grade, iar chilienii stau lungiți pe bănci, prin parcuri, prin piețe. Pe străzi e furnicar de oameni. La fel ca-n Valparaiso, la fiecare colț mai dosit sau mai din centru, te izbesc două mirosuri puternice – mirosul de urină imprimat pe beton și mirosul de iarbă. Se pare că ambele-s tolerate și ambele sunt sporturi naționale. Pe lângă grafitti-urile obișnuite, străzile sunt împânzite cu mesaje. Mai toate clădirile, chiar și cele istorice precum muzeul de Artă, clădiri mari și frumoase, poartă inscripții anti-guvernamentale. Pe strada principală din Barrio Lastaria – o zonă mai boemă a orașului – apar chipurile celor care au murit de la începerea protestelor. Sunt 27 la număr. Suntem la o aruncătură de băț de piața Baquedano, scena principală de bătălie. Am fost sfătuiți s-o evităm. Pe stradă apare din ce în ce mai multă poliție. Văd mașini verzi, culoarea oficială a forțelor de ordine din Chile, cu geamuri blindate cu grilaje de fier. Se pregătesc de venirea serii. Dar terasele restaurantelor din Barrio Lastaria, nu par să fie deranjate. Cu greu găsești o masă liberă la ora serii. 

Măine lăsăm în urmă orașele mari și plecăm spre Sud, unde va fi mai liniște. Începe aventura. 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

2 Comments

  1. GSA spune:

    Sunt curios,ce parere ai despre geanta aceea de rezervor?
    , daca nu te incomodeaza si daca vezi bordul motocicletei la fel de bine.

    Tura fara incidente iti doresc!

  2. victor64 spune:

    Felicitari !
    Drumuri frumoase. Sa ai grija de tine si sa te intorci sanatos !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.