Bucureștiul, în topul aglomerației. Vânzările de mașini au explodat. Altă întrebare?
22/02/2017
Lecție de curaj. În jurul lumii pe GSX-R
24/02/2017

Primul drum din 2017. Tot junglă, dar mi-era tare dor!

La ce soare era, nu puteam sta deoparte. Am luat casca deschisă, geaca de primăvară timpurie și-am coborât în parcare. Motorul a pornit “la sfert” și, iresponsabil din fire, n-am făcut nici măcar presiunea și-am plecat. 

Brusc, am simțit că mă întorc la viață odată cu “natura și cu păsările din țările calde”, așa cum ne învățau la școală. Câteva lucruri pe care le-am observat.

  1. Atenție la zăpadă! Da, eu știu că s-a topit. Dar gigeii aruncă consecvenți din mormanul pe care-l au în fața porții direct pe stradă. Se întâmplă, de obicei, pe străzi secundare, fără vizibilitate, așadar, mare atenție! Să nu-ți începi sezonul la spital.
  2. Gropi. Ca-n fiecare primăvară, asfaltul arată ca după bombardament. Mare atenție, mai ales pe lângă liniile de tramvai.
  3. Aglomerație. În București, cel puțin. Spuneam ieri că Bucureștiul a fost trecut, oficial, în topul orașelor aglomerate din lume. Se vede ochiul liber, mai ales seara când toată lumea e blocată. Ei bine, știi ce-i de făcut în astfel de momente? Ocolești, ușor, pe unde poți, cu zâmbetul pe buze și îi faci pe toți să se uite cu invide la tine. Așa vă trebuie!
  4. Cu telefonul la ureche. Pesemne c-a dat Digi o nouă ofertă de 2Xnelimitat, altfel nu-mi explic cum toată lumea are de povestit la volan. Dar problema nu-i asta. Problema e că nimeni nu folosește handsfree sau bluetooth, chiar dacă vorbim de mașini dotate cu așa ceva. Ieri, o blondă telefonistă, mi-a întors în față după ce se încadrase greșit. Păi se face? Ăia mai precauți stau cu telefonul în față și-l folosesc ca pe o stație de emisie-recepție. Știți ce zic, nu?
  5. Una rece, una caldă. După ce i-am criticat, hai să-i și lăudăm. O mulțime de șoferi mi-au lăsat ieri loc să mă strecor. Chiar dacă n-am cerut. Mulțumim!
  6. Unii pietoni. Apar de unde nu te-aștepți și țopăie pe mijlocul străzii ca antilopele Gnu. Asta pentru că sunt bine-dispus. Dacă eram prost-dispus, spuneam că trec strada ca oile, pe oriunde-altundeva numai pe la trecerea de pietoni, nu. Pentru cei care cunosc intersecția de la Obor, e acolo un sprint continuu între tramvai și troleibuz. Cei care se așează în stația de troleibuz și văd venind tramvaiul încep sprintul printre mașini. Și invers.

Vă era dor? Mie, da. Primăvară însorită și sigură. Tocmai s-a deschis sezonul!

P.S. Din lipsa unei fotografii relevante cu care să ilustrez articolul, am apelat la arhiva. Fotografia de sus e făcută astă-vară, dar am ales-o pentru că exprimă bucurie.

Urmărește și:

Filmul nostru despre Transalpina

Aventură în Caucaz. Cu motocicleta în Georgia

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *