

Scena, desprinsă parcă din comediile balcanice ale lui Kusturica, s-a petrecut pe un drum de lâgă satul Uliuc din Timiș. Nimeni n-a fost rănit prea tare, dar ambii conducători s-au ales cu dosar penal.
Deci, să recapitulăm, citând din comunicatul poliției: „O femeie de 39 de ani, fără permis de conducere, aflându-se la volanul unui autoturism neînmatriculat, a acroşat o motocicletă pe D.C. 154, în afara localităţii Uliuc./ În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că nici conducătorul motocicletei (27 de ani) nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta era neînmatriculată./ Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.“
Era ora 16.50 când a avut loc accidentul, iar motociclistul circula regulamentar din sens opus. Singurul rănit a fost pasagerul motocicletei.
Mai lipsea ca șoferița să fie beată și aveam ecuația completă.
Update: ca să nu ne suspectați că vrem să intrăm pe nișa Times New Roman, redăm, mai jos, comunicatul Poliției Județului Timiș, cuvânt cu cuvânt:
„La data de 08 iuie a.c., în jurul orei 16.50, poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier pe D.C. 154, în afara localităţii Uliuc.
Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 39 de ani, din localitatea mai sus menţionată, a condus un autoturism pe D.C. 154 spre D.J. 592, iar la km 1 a acroşat o motocicletă care circula regulamentar din sens opus.
În urma accidentului, pasagerul motocicletei, un tânăr de 24 de ani, a fost rănit uşor.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus de femeie nu este înmatriculat în vederea circulaţiei pe drumurile publice, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 28 mai .a.c., iar femeia nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Totodată, în cazul conducătorului motocicletei, un tânăr de 27 de ani, din localitatea Uliuc, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar motocicleta nu este înmatriculată în vederea circulaţiei pe drumurile publice.
Întrucât acesta emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea sa cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, pe numele ambelor persoane a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile rutiere comise.“
PeMotoare TV – O nouă emisiunne moto
Foto: pressalert.ro
2 Comments
„…ca să n-aveți niciun dubiu că vrem să intrăm pe nișa Times New Roman…”
Nu dubiu, ci banuiala (sau, inlocuit cu „ca sa nu ne suspectati”). Asa cum e scris se intelege ca voi vreti sa intrati pe nisa, dar noi avem anumite dubii pe care voi incercati sa le spulberati:)
Ciprian, cu voia ta am modificat. Merci de vigilență. 🙂