

Poți să bei un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fii sancționat. Totodată, dacă iei amendă și nu o plătești în termen de 30 de zile, rămâi fără permis. Asta a anunțat Premierul Victor Ponta luni, înaintea ședinței USL.
Ponta spune că, în propunerile pentru noul Cod Rutier, a aplicat regulile europene în ceea ce privește consumul de alcool. Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat – n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau… Dar de la 0,5 în sus – nu 0,8 – să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa – până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă la un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a anunţat Ponta, citat de Mediafax.
Premierul a mai spus că, potrivit prevederilor noului Cod Rutier, cei care nu-și plătesc amenda în termen de 30 de zile rămân automat fără permis. De altfel, această prevedere apărea și în prima formă a proiectului de lege supus dezbaterii publice.
Discuțiile vin după ce guvernanții nu s-au înțeles săptămâna trecută asupra noului Cod Rutier, care trebuia impus prin ordonanță de urgență în ședința de guvern. Adoptarea a fost amânată pe fondul nemulțumirilor unor parlamentari, care au afirmat că legea ar trebui să fie adoptată de Parlament.
Crin Antonescu, președintele PNL, a declarat că partidul său susține promovarea modificărilor direct de către Guvern, datorită faptului că au existat destule dezbateri publice până în prezent.
Foto: realitatea.net