Cu motorul pe caniculă. Cum supraviețuim
29/07/2015
Gas Gas, mesaj de intimidare la adresa KTM
31/07/2015

Noile Bonneville și Tiger Explorer, fotografiate-„spion“. Din nou

Fix la o zi după ce am scris un articol despre motocicletele pe care le dezvoltă cei de la Triumph pentru anul viitor, au mai apărut două fotografii clare cu Bonneville și Tiger Explorer.

Desigur, sunt catalogate drept fotografii spion, adică făcute de un paparazzo care a stat pitit prin boscheți ca să prindă în fapt testarea noilor modele. Dar noi suntem destul de neîncrezători. Totuși, asta e mai puțin important. Important este că știm cam cum vor arăta cele două modele noi – Bonneville și Tiger Explorer. Dar nu știm foarte sigur dacă vor fi modele 2016 sau 2017. Presa britanică, de exemplu, le dă drept modele 2017.

În fotografii vedem cel mai simplu și ieftin model de Bonneville, cu un radiator mai mic față de cel pe care l-am văzut până acum în alte fotografii-spion. Ceea ce înseamnă că și puterea ar putea fi redusă, poate și capacitatea cilindrică a motorului. Totodată, are un singur disc pe frână pe față.

triumph bonneville 2017

 

 

Cât despre Tiger Explorer, care este cel mai bine-vândut Triumph în Marea Britanie (și totodată cel mai scump), putem vedea alte suspensii și alte frâne. Suspensiile poartă semnătura WP și ar putea fi, la fel ca și la KTM Super Adventure, semi-active. Totodată, frânele sunt Brembo. Etrierii folosiți pe modelul actual purtau semnătura Nissin.

Motorul și cadrul rămân aceleași, nici „ciocul“ de adventure nu lipsește, ba chiar pare ceva mai ascuțit. Diferite ar mai putea fi panoul de bord și parbrizul, despre care cei de la Visordown spun că este reglabil eletric.

 

triumph tiger explorer 2017



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.