Yamaha R6 2017 – Primele fotografii
13/10/2016
Ducati va avea șase noi scramblere în 2017
18/10/2016

Motocicleta ideală. Cum ai vrea să fie?

Ajunși la vârsta la care nu mai credem în Moș Crăciun, ne îndreptăm acum rugămințile către producătorii de motociclete. Iar dacă nici fabricanții nu pot să ne îndeplinească dorințele, încercăm să ni le facem noi custom. Cum ai vrea să fie viitoarea ta motocicletă?

Se spune că “unde sunt doi avocați, sunt trei păreri”. Dacă o să întrebi doi motocicliști despre motocicleta ideală, cu siguranță că vei afla șase păreri. Pe piață există zeci de modele noi, iar dacă le luăm în calcul și pe cele scoase din fabricație, care se găsesc de vânzare ca second-hand, ai la dispoziție sute de modele. Teoretic, unul dintre ele ar trebui să îți satisfacă nevoile.

Noi, motocicliștii, suntem milioane, iar fiecare e cu propria sa personalitate. Unii s-au concentrat pe un anumit segment (sport-touring, naked, adventure, etc), dar majoritatea celor pe care îi cunosc își dorește să exploreze cât mai multe fețe ale motociclismului. Adică, ai în garaj un cruiser, dar vrei să trăiești și senzațiile pe care ți le dă un supermoto.

Căutarea motocicletei complete e ca și căutarea femeii ideale, sau a Sfântului Graal. O cauți fără să îți pierzi speranța. Fabricanții, condiționați de tehnologie, de reglementările privind siguranța, zgomotul și noxele, tot încearcă să ne ofere ceea ce ne dorim. Și lucrul nu e deloc ușor din moment ce sportivii doresc 200 de cai din motoarele de un litru, aventurierii roată pe față de 21”, rezervor imens și sub 180 de kg, fanii cruiserelor cuplu, crom și pneu pe spate de minim 240mm și așa mai departe. A, și să consume cât mai puțin, iar prețul să fie cât mai accesibil, vă rugăm!

Oricum, în această perioadă, cu implementarea sistemelor electronice, în special a modurilor de pilotaj, ți se pare că motocicleta are mai multe caractere și te plictisești mai greu de ea. Iar dacă până și Harley-Davidson are modelul electric LiveWire, Vision Next de la BMW ne arată viitorul și Lightning LS-218  e mai rapid și mai ieftin decât Kawasaki H2R , înțelegem direcția spre care se merge.

De multe ori, alegerile pe care le facem atunci când optăm pentru un anumit model, sunt influențate de părerile prietenilor, ale “specialiștilor” din mediul on-line sau de publicitate. După “căsătorie”, adică după ce ai făcut actele și ai înmatriculat-o pe numele tău, când vă cunoașteți mai bine, începi să îi vezi limitele. Ți-ai dori să fie și frumoasă mereu, dar să se descurce bine și în oraș, pe forestiere, pe viraje, la drum lung cu bagaje sau la ture sportive cu prietenii. Și – mai ales! – să te distreze. Pentru a fi fericit în această relație, trebuie să o înțelegi, să îi cunoști capacitățile și să ai grijă de ea.

Sau să îi mai iei (încă) o vecină de garaj care să facă ceea ce nu poate ea. E lucrul pe care tocmai l-am făcut (din nou) săptămâna trecută, iar astea sunt ideile ce îmi treceau prin cap în timp ce eram cu van-ul în drum spre casă.

Tu cât ești de mulțumit de actuala motocicletă? De cât timp sunteți împreună? Dacă intenționezi să o schimbi, cum ai vrea să fie viitoarea?

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

1 Comment

  1. ROIBU ION spune:

    Noua mea motocicleta Imi doresc sa fie un model futurist, ca si cum ar veni din viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.