Honda a prezentat la Salonul de la Tokyo CRF250 Rally prototype. Cunoscând modul de lucru Honda, putem spune că fix la fel va arăta și versiunea de serie, ce ar putea intra pe piață anul viitor.
Designul este inspirat de la fratele mai mare – CRF 1000L Africa Twin. Culorile și farul LED, cel puțin, care acum a devenit asimetric. Mai avem o evacuare Termignoni, un scut ce pare destul de solid, un parbriz înalt și o șa dintr-o bucată. Totodată, CRF 250 Rally Prototype poartă emblema HRC, o etichetă pe care Honda nu o pune pe prea multe produse.
Așadar, Honda CRF 250 Rally ar fi motocicleta adventure aflată la spectrul opus față de clasa 1.000 cmc. Ușoară și capabilă să meargă pe oriunde. Dar va fi așa?
În principiu, CRF 250 Rally ar trebui să se bazeze pe CRF 250 R (motocicletă de competiție cu care poți merge la Motocross – MX2) — care are 40 cp și 105 kg cu un rezervor de 6,3 litri. Dar “ar trebui sa se bazeze” nu înseamnă “va fi identic”.
Presupunem că motorul va fi domolit pentru un uz de tip adventure (stradă+poteci+revizii la km, nu la ore de funcționare), în timp ce masa va crește datorită elementelor ce apar în plus la utilizarea stradală. Astfel, estimăm că va avea undeva pe la 30 cp și 140-150 de kg.
Rămâne de văzut care va fi capacitatea de încărcare cu bagaje, automonia și etajarea cutiei de viteze. Cu alte cuvinte, dacă va fi o opțiune adventure reală.
Cel mai probabil, vom afla toate detaliile la salonul EICMA din noiembrie.