Calendarul întrunirilor moto din România 2016
17/02/2016
Honda Fireblade CBR1000RR 2017 – Cum va arăta
18/02/2016

Fără motociclete în arii protejate. Inițiativa legislativă a fost retrasă

Amendamentele la Ordonanța de Urgență prin care se dorea accesul cu autovehicule off-road, motociclete și ATV-uri în parcuri și situri protejate au fost retrase de inițiator. Modificarea legii era susținută de Federația Română de Motociclism.

Reprezentanții sporturilor motorizate doresc acces în anumite zone naturale aflate sub protecție, deși legea nu permite, pentru a putea continua o serie de competiții de succes, populare tocmai pentru că nu sunt permise în alte state europene. Organizatorii Red Bull Romaniacs și Federația Română de Motociclism, spun că au nevoie de acces pe anumite categorii de drumuri din situri Natura 2000.

Red Bull Romaniacs 2

Senatorul PSD Viorel Arcas, depusese o inițiativă legislativă care modifica OU 195/2005. Dacă ar fi fost votată, s-ar fi permis accesul în ariile protejate cu ocazia organizării de raliuri off-road și competiții enduro. Așa cum erau formulate amendamentele, s-ar fi putut organiza concursuri off-road nu numai în siturile Natura 2000, ci și în Parcuri Naționale, Parcuri Naturale sau Rezervații Științifice.

Proiectul s-a aflat pe site-ul Senatului pentru o dezbatere publică. Atât pe site, cât și pe platformele de socializare, a stârnit numeroase controverse. Împotriva modificării legislației s-au pronunțat administratorii Parcurilor Naționale, organizațiile de mediu, membrii Societății Ornitologice Române, sau cluburile care organizează alergări montane.

În urma argumentelor care arătau impactul asupra mediului (poluarea fonică, emisiile, eroziunea solului, distrugerea florei, perturbarea faunei, ș.a.), senatorul PSD și-a retras inițiativa legislativă în cursul zilei de azi.

retragere initiativa oug195

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *