

Aproximativ 40% din șoferi nu se concentrează la volan, dintre care 24% spun că, pur și simplu, visează cu ochii deschiși.
Studiul a fost făcut de Institute for Advanced Motorists, o organizație britanică ce activează în nouă țări.
Cea mai gravă situație e la șoferii tineri (18-24 de ani). Jumătate din ei recunosc că nu se concentrează la drum tot timpul, iar 30% dintre aceștia spun că principala cauză este că „visează cu ochii deschiși“.
Totodată, 47% din șoferii care au între 24 și 34 de ani recunoc că nu se concentrează tot timpul când se află la volan. Cei mai mulți spun că e din cauza stresului, alții că se gândesc la ce vor face când ajung la destinație, iar alții spun că mintea le zboară la familie și chestiuni personale.
Citește și:
Campanie împotriva folosirii smartphone-ului la volan
Reclame Volkswagen – filme horror cu motocicliști
La polul opus se află grupa de vârstă de peste 65 de ani. 73% din aceștia spun că se concentrează tot timpul în timp ce conduc.
Studiul a fost făcut pe șoferii din Marea Britanie și publicat inițial de visordown.com. Totuși, după experiențele pe care le-am avut mulți dintre noi în trafic, nu cred că românii stau mai bine. Ba s-ar putea să fie mai rău.
Foto: blogaisinsurance.com