Cum m-a salvat un BMW „pe Bulgaria“ de polițistul care a amendat-o pe fata lui Băsescu

Era o după-amiază liniștită de toamnă, anul trecut. Una din acele zile numai bune de mers cu motorul în tihnă, când te poți bucura de viață și n-ai crede că poate exista ceva care să-ți tulbure fericirea.

Tocmai luasem o motocicletă de test de la dealerul unui important producător și mă deplasam pe șoseaua Kiseleff cu gândul la o cafea. Eu – fericit nevoie-mare, motocicleta – adventure, nu știu cum mi s-a năzărit să mă ridic în scărițe. Moment în care m-am trezit cu un polițist exaltat, luând-o la fugă ca la 100m garduri spre banda mea (șoseaua e destul de lată), mai să-i sară basca din cap, și făcându-mi semne așa de energic de parc-aș fi condus pe-o roată, în fundul gol, fără mâini pe ghidon, cu 150 de km/h.

– Domne, eu ți-am făcut semn să oprești pe dreapta, nu pe stânga!
– Păi n-aveam cum, dădeam peste dumneavoastră. Simțeam deja că urmează o discuție încântătoare.
– Păi ce-nseamnă asta, domnule? Ce e cu teribilismul ăsta?
– Ce teribilism, spun eu din cască, în timp ce încerc să-mi scot mănușile și restul de echipament ca să pot comunica cu organul.
– Să mergi așa cum ai mers… Vedeți, de aia muriți în fiecare zi! Actele!

Eram prea debusolat ca să-mi dau seama că nici nu s-a prezentat, nici n-avea vreun coleg pe lângă el sau vreo altă treabă decât să dirijeze traficul în așteptarea nu știu cărei coloane oficiale. Dar nu conta. Eram chiar încântat și curios să văd ce sancțiune poate să-mi dea, căci nu mai auzisem de amendă pentru ridicatul fundului de pe șa. Așadar, scot permisul și buletinul, dar când dau să caut actele motocicletei, ia-le de unde nu-s. În ciuda asigurărilor dealerului, nu era nimic acolo.

– Cuuuuum, spune polițistul. Este foarte grav. Așa ceva e inadmisibil, latră pe același ton Hitlerist.

Iar atunci pică bomba:

– Trebuie să vă imobilizez motocicleta. Nu aveți voie să plecați cu ea de pe loc. Trebuie să chemați o platformă care s-o ia de-aici.

Am mai condus eu mașini și motociclete fără să am acte la mine, am fost și oprit, dar nimeni nu mi-a mai spus o așa enormitate. Nu-mi aminteam să fi existat prin codul rutier așa ceva și mi se părea imposibil, dar gândindu-mă la vreo chichiță legislativă de care să profite, am tăcut din gură.

Și încep să-i explic situația, cum că am luat o motocicletă de presă pentru test, că-s jurnalist și că a fost o întâmplare, că nu mă ocup cu furatul de motociclete, etc..

– Ce, jurnalist, domnule? Ce mă interesează pe mine? Să știi că eu am amendat-o și pe fata lu Băsescu. Eu respect legea, nu mă interesează!

Rămân încă o dată mască, fără replică, și decid să pun mâinile-n sân, să tac și să aștept. Altceva mai bun n-aveam de făcut. Dacă n-a reușit ea, fata lui Băsescu, să-l înduplece, ce șanse aveam eu? Minutele treceau, el mai dirija traficul, eu mă mai uitam ba la el cum dă din mâini, ba la frumoasa clădire a Muzeului Țăranului și parcă totul devenea din ce în ce mai comic. Ciudat e că, deși spunea că e de neclintit, n-avea de gând să scrie vreun proces-verbal.

Trec cinci minute, trec zece, îl pun să-și întrebe colegii motocicliști despre legea ridicatului în scărițe, el îmi spune că pentru aia voia doar să-mi țină morală, dar cu atele e grav și nu mă poate lăsa să plec.

N-am dat niciodată șpagă și nici n-o să dau. În primul rând din principiu, apoi pentru că n-am fost niciodată în stare să fac astfel de aranjamente și mi-e că până și polițistul ar râde de mine la cum aș pune problema.

Așadar, am exclus din start această variantă și am așteptat să văd ce se-ntâmplă. Și iar am așteptat cinci-zece minute, iar am discutat cu polițistul, iar nimic. Dar se vedea că e deja era prea ocupat cu dirijatul și se cam săturase să defileze cu actele mele în mână fără să se întâmple nimic.

Și cum stăteam așa, a venit salvarea: un BMW de prin 93-95, cu număr „pe Bulgaria“, care a frânat mai târziu la semaforul din intersecția lângă care ne aflam și a oprit mașina cu un trei centimetri peste marcaj. După o scurtă discuție cu șoferul – un băiat pe la vreo 20 de ani – , polițistul a venit la mine și, fără nicio vorbă, mi-a dat actele. Era clar. Avea să urmeze un dialog interesant… Și productiv.

Foto: realitateavalceana.ro