Ca să treci examenul moto trebuie să dai probă practică în poligon și în trafic, cu instructorul în spate. Iar pentru asta, instruirea va începe cu o motocicletă de 200 cmc și se va termina cu o simulare de examen.
Deși a trecut un an de la adoptarea noului regulament de examinare pentru obținerea permisului moto, multe lucruri sunt neclare pentru cei care vor să se apuce de școală. Iar dacă înainte era de ajuns să te învârți de câteva ori prin poligon – n-aveai nevoie de prea multe ședințe ca să faci traseul –, acum lucrurile sunt ceva mai complicate. Iar ca să le descâlcim, am stat de vorbă cu Diana Porumb – instructor moto și președintele
Să presupunem că vrei permisul pentru categoria A. După ce te-ai înscris, vei face trei-patru ședințe pe o motocicletă mică (undeva la 200 cmc), în poligon, ca să te obișnuiești cu senzația și comenzile. Apoi, dacă e totul în regulă, vei face alte trei-patru ședințe pe motor de 500 cmc, tot în poligon. După ce te-ai înțeles cu diferența de gabarit și de putere, urmează trecerea la 600 cmc – motocicleta pe care vei da examen – o Suzuki Bandit, să zicem. Și aici, vei face primele trei-patru ședințe în poligon.
S-au strâns, în total, 12 ședințe de poligon. Următorul pas este ieșirea în trafic, unde mai trebuie să faci șase ședințe. Pentru siguranță, la început vei ieși pe o motocicletă de 500 cmc, apoi cu motocicleta pe care vei da examen.
În total, ar trebui să strângi 20 de ore de mers. Dar asta se întâmplă sau ar trebui să se întâmple în mod normal. Unele școli fac doar 5-10 ore.
În trafic, instructorul îți va vorbi tot timpul în cască ca să te obișnuiești cu senzația pe care o vei avea la examen. Te va pune să faci manevrele de bază, multe porniri și opriri, asigurări în oglindă, plecări în rampă cu ambele frâne. Iar aici s-ar putea să fie destul de amuzant la început. Gândește-te că-l ai și pe el în spate și nu prea-ți poate controla greșelile.
Există, totodată, o simulare de examen. Acolo, instructorul se comportă ca-n timpul examinării, adică tace și nu intervine, iar la sfârșit îți explică depunctările primite.
Iar ca să înțelegi mai bine cum arată o oră în trafic, aruncă o privire la filmul de mai jos:
Examenul moto
Examenul constă în proba teoretică (20 de întrebări) și proba practică: 1-poligon, 2-trafic. După ce treci de proba de poligon, vei fi examinat in trafic. Instructorul rămâne pasager, iar polițistul examinator circulă în mașină cu șofer în spatele motocicletei și dă comenzile prin stație. Elevul le aude și execută fără grabă.
Instructorul nu are voie să intervină frânând, să dea sfaturi sau să pună piciorul jos – chiar dacă din toate acestea, examinatorul poate sesiza numai intervenția din urmă. „La examen nu intervin, spune Diana. Prefer ca elevii mei să știe că au meritat pe deplin să promoveze. Este, până la urmă, o responsabilitate enormă pe care mi-o asum ca instructor.
1 Comment
firea-ti voi de javre si gunoiae, va bateti joc de oameni…cu tot felul de reguli si prostii 1) pt a fura bani…2) pt a ingradi pe om ,pt a nu avea posibilitatea sa mai stie sa conduca , sa se descurce. pai in elvetia sunt numai jadani….de aceea ii asa.